Uniunea Europeană a luat măsuri ample pentru a sprijini fermierii în timpul perturbărilor de pe piața laptelui din perioada 2014‑2016. Reacția UE la interdicția impusă de Rusia asupra produselor lactate a fost rapidă. Totuși, nevoile reale ale producătorilor nu au fost suficient evaluate, iar ajutorul acordat nu a fost bine direcționat. UE s-a străduit să pună în aplicare experiența pe care a acumulat-o în timpul perturbărilor din perioada 2014‑2016 pentru a îmbunătăți gestionarea potențialelor crize viitoare din sectorul laptelui.
La începutul anilor 2010, fermierii din unele state membre ale UE au crescut semnificativ producția de lapte, profitând de prețuri mai ridicate, care au atins nivelul maxim la începutul anului 2014. În august 2014, într-un moment în care exporturile UE către China înregistrau o încetinire, Federația Rusă a interzis importul de produse lactate din statele membre ca răspuns la sancțiunile aplicate de UE în legătură cu situația din Ucraina. Toți acești factori au condus la un dezechilibru între cerere și ofertă în întregul sector până la jumătatea anului 2016. Politica agricolă comună (PAC) a UE oferă mecanisme care atenuează astfel de situații, inclusiv plăți directe pentru stabilizarea veniturilor fermierilor, măsuri de intervenție pe piață, cunoscute sub denumirea de „plasă de siguranță”, care urmăresc sprijinirea prețurilor prin eliminarea temporară a surplusurilor de produse, și măsuri excepționale de contracarare a perturbărilor pieței.
„Producția de lapte reprezintă o parte importantă a sectorului agricol al UE, iar Comisia Europeană a întreprins, împreună cu statele membre, anumite acțiuni pentru a sprijini veniturile fermierilor în timpul perturbărilor de pe piață din perioada 2014‑2016”, a declarat domnul Nikolaos Milionis, membrul Curții de Conturi Europene. „Comisia trebuie să fie însă mai bine pregătită în viitor pentru a răspunde mai eficient la potențialele crize din sector.”
Comisia Europeană a reacționat rapid la interdicția impusă de Rusia. După ce a estimat volumul pierderilor rezultate din nerealizarea exporturilor de unt, de brânză și de alte produse lactate, Comisia a emis – deja până la sfârșitul anului 2014 – un prim pachet de sprijin financiar excepțional pentru fermierii din țările baltice și din Finlanda, care au fost cele mai afectate țări. Au fost alocate fonnduri în valoare de aproximativ 390 de milioane de euro pentru reducerea voluntară a producției, disponibile în întreaga UE, dar, ca reacție la nivelul minim istoric al prețurilor, mulți fermieri își reduseseră deja producția de lapte înainte ca aceste măsuri de ajutor să fie puse în aplicare.
În pofida efectului de stabilizare a veniturilor produs de plățile directe, a căror pondere în veniturile fermelor de lapte a ajuns la aproximativ 35 % în 2015 și în 2016, producătorii de lapte se pot confrunta cu probleme de flux de numerar după o scădere bruscă a prețurilor. Comisia a încercat să soluționeze această problemă, dar nu a evaluat amploarea dificultăților legate de fluxul de numerar cu care se confruntau fermele de lapte. Pentru a finanța măsurile excepționale pe care le-a adoptat în perioada 2014‑2016, Comisia a luat în considerare posibilitatea de a face apel la propria „rezervă pentru situații de criză în sectorul agricol”, dar, în cele din urmă, nu a procedat astfel. Pentru a fi pregătită pentru crize viitoare, precum cele care ar putea fi cauzate de o pandemie, Comisia a încercat să se bazeze pe lecțiile învățate. În special, pentru PAC 2021‑2027, ea a propus consolidarea rolului și a impactului potențial al rezervei pentru situații de criză prin flexibilizarea utilizării acesteia.
Producția de lapte de vacă este al doilea cel mai important sector agricol al UE ca valoare (59,3 miliarde de euro în 2019), reprezentând aproximativ 14 % din producția agricolă. Germania, Franța, Țările de Jos, Polonia, Italia și Irlanda se numără printre principalele țări producătoare de lapte din UE. În perioada 1984‑2015, UE a aplicat un sistem de cote de lapte, prin intermediul căruia a încercat să limiteze producția totală de lapte pe teritoriul său. Începând din 2009, cotele totale ale statelor membre au crescut treptat, până la abolirea sistemului în 2015.