De peste jumătate de an, Ilie Sârbu ocupă ilegal funcția de Vicepreședinte al Curții de Conturi. El a fentat Constituția cu ajutorul vechiului Parlament. Nici actuala coaliție nu a sesizat Curtea Constituțională

Socrul lui Victor Ponta, fostul senator PSD, Ilie Sârbu, ocupă ilegal funcția de Vicepreședinte al Curții de Conturi. El a fost numit pe această funcție la 30 iunie 2020 prin Hotărârea Parlamentului României nr 21/2020,  “pe locul rămas vacant în urma demisiei domnului Marcu Nicu”, iar mandatul său a expirat la data de 15 octombrie 2020. Cu toate astea, printr-un artificiu care încalcă legea, Ilie Sârbu vrea să rămână pe funcție până în 2023.

Fostul deputat PNL Nicu Marcu, a fost numit consilier și Vicepreședinte al Curții de Conturi în februarie 2015, pentru un rest de mandat al unui consilier de conturi demis de Curtea Constituțională, mandat care expira la data de 15 octombrie 2023. Acesta a demisionat din funcție  în 2020 pentru a putea fi numit Președinte al Autorității de Supraveghere Financiară. Pe locul lăsat liber la Curtea de Conturi, în urma negocierilor politice de la acea vreme, parlamentarii l-au numit în funcția de Vicepreședinte al Curții de Conturi, pe Ilie Sârbu. Ilie Sârbu era deja consilier de conturi în cadrul Curții de Conturi a României. Socrul lui Ponta fusese numit consilier de conturi și Vicepreședinte al Autorității de Audit din cadrul Curții de Conturi prin decizia Parlamentului nr 39/2015, însă a demisionat din această funcție în iunie 2020, pentru a-i lăsa funcția de conducere de la Autoritatea de Audit fostului senator PSD Niculae Bădălau. Niculae Bădălau modificase articolul 47 din Legea 94/1992 de funcționare a Curții de Conturi prin introducerea, la criteriile de numire a consilierilor de conturi, alături de studiile economice și juridice și a studiilor inginerești. Astfel, el a putut fi numit de către Parlament consilier de conturi, condiție obligatorie pentru ocuparea unei funcții de conducere în Curtea de Conturi.

În concluzie, în urma negocierilor politice dintre PSD și Pro România s-a făcut următoarea rocadă: Nicu Marcu, care între timp a demisionat din PNL pentru a se alătura liberal-conservatorilor și care ocupa funcția de Vicepreședinte la Curtea de Conturi, a demisionat și a fost numit Președinte ASF. Ilie Sârbu, al cărui mandat de consilier de conturi urma să expire pe 15 octombrie 2020, a demisionat din funcția de Vicepreședinte al Autorității de Audit, entitate a Curții de Conturi, și a lăsat locul liber, pentru un mandat de 9 ani, lui Niculae Bădălau. În schimb, Ilie Sârbu a fost recompensat cu o numire de Vicepreședinte al Curții de Conturi pe mandatul lăsat liber de Nicu Marcu, care expiră la data de 15 octombrie 2023. Total ilegal și neconstituțional. Conform Art 140 din Constituție,  mandatul de consilier de conturi este de 9 ani și poate fi ocupat de către o persoană o singură dată!

Ilie Sârbu a fost numit consilier al Curții de Conturi prin Hotărârea Parlamentului nr 39/2015 în locul și pe perioada rămasă din mandatul lui Anton Ioan, demis prin decizia Curții Constituționale din 2014. Conform art. 1 din HP 39/2015 “Se numește domnul Sârbu Ilie în funcția de consilier de conturi pentru durata rămasă a mandatului de 9 ani început la data de 15 octombrie 2011, potrivit Hotărârii Parlamentului României.”  Mandatul de consilier de conturi al lui Ilie Sârbu a început în 2015 și a expirat la data de 15 octombrie 2020 iar după această dată el nu mai putea ocupa nici funcții de conducere în cadrul Curții de Conturi. Conform art.47(1) din Legea 94/1992 , “dintre consilierii de conturi, Parlamentul numește președinții și vicepreședinții Curții de Conturi și ai Autorității de Audit”. Cu alte cuvinte, o persoană nu poate fi președinte sau vicepreședinte al Curții de Conturi fără a fi consilier de conturi așa cum o persoană nu poate fi președinte sau vicepreședinte al vreunei Camere din Parlament fără să fie și parlamentar.

Însă Ilie Sârbu s-a folosit de un artificiu, în speranța că va mai rămâne până în 2023 în funcția bine remunerată. El a demisionat din funcția de Vicepreședinte al Autorității de Audit pentru a-i lăsa locul liber lui Niculae Bădălău, proaspăt numit consilier de conturi. La schimb a fost numit de parlamentul dominat la acea vreme de PSD și Pro România, prin HP 21/2020, Vicepreședinte al Curții de Conturi, pe locul vacantat prin plecarea lui Nicu Marcu la ASF.  Conform art.2 “ Domnul Sârbu Ilie, numit consilier de conturi prin Hotărârea Parlamentului României nr. 39/2015 privind numirea unui consilier de conturi, vicepreședinte al Autorității de Audit, se numește în funcția de vicepreședinte al Curții de Conturi, pe locul devenit vacant prin demisia domnului Marcu Nicu, (…) pentru restul mandatului început prin Hotărârea Parlamentului României nr. 28/2014 privind numirea unor consilieri de conturi și a unui vicepreședinte la Curtea de Conturi.” 

Ilie Sârbu cu sprijinul Parlamentului și sub semnăturile lui Marcel Ciolacu și Robert Cazanciuc, președinții celor două Camere la acel moment, încearcă să păcălească legea și Constituția și să încropească din bucăți un mandat de 9 ani, folosind fracții de mandat de la alți consilieri de conturi dați afară prin decizia Curții Constituționale sau care au demisionat. Însă cu privire la această situație Curtea Constituțională s-a pronunțat încă din anul 2014, după ce a fost sesizată de către grupul parlamenta PNL de la acea vreme. 

La începutul anului 2014, după ce alianța USL s-a destrămat, parlamentarii PNL au sesizat Curtea Constituțională pentru o situație similară cu cea de acum. Prin HP 28/2014 parlamentarii USL și UNPR numiseră 6 consilieri de conturi, pentru o perioadă de 9 ani. Doi dintre acești consilieri, Marius Vorniceanu și Constanța Donovici, mai ocupaseră aceiași funcție pentru o fracție de 6 ani, motiv pentru care au fost demiși, în urma deciziei 442/10.07.2014 a Curții Constituționale, la scurt timp după numire. Motivul este de natură constituțională și anume că “deținerea succesivă a două mandate, indiferent de durata acestora, reprezintă în jurisprudența Curții Constituționale, un motiv de neconstituționalitate a Hotărârii Parlamentului prin care a fost atribuit al doilea mandat, indiferent de durata mandatului deținut anterior, acesta este considerat a fi un mandat complet care cade sub incidența interdicției prevăzute de art.140 alin.4 teza întâi din Constituția revizuită în 2003, neputând fi prelungit sau înoit (paragraful 43)”, se arată în decizia care a stat la baza demiterii consilierilor de conturi amintiți.

După sesizarea Curții Constituționale de la acea vreme, au fost extinse verificările și a fost descoperit și cazul lui Ioan Anton. Acesta ocupase o funcție de consilier de conturi pentru o fracție de 3 ani, în perioada 2008-2011 apoi, printr-o Hotărâre a Parlamentului, a mai primit un mandat de 9 ani, mandat care urma să expire la data de 15 octombrie 2020. În urma deciziei Curții Constituționale nr 514/08.10.2014, Parlamentul a fost obligat să-l demită pe Ioan Anton iar în locul său, prin HP 39/2014, a fost numit consilier de conturi Ilie Sârbu, pentru perioada rămasă din mandatul lui Ioan Anton și anume până la data de 15 octombrie 2020. După această dată Ilie Sârbu nu mai putea ocupa funcția de Vicepreședinte al Curții de Conturi deoarece, conform legii, fracția de mandat este considerată un mandat complet de consilier de conturi iar vicepreședinții și președintele sunt aleși numai dintre consilierii de conturi. În concluzie Ilie Sârbu nu mai deține legal vreo funcție în  Curtea de Conturi de mai bine de 6 luni însă acesta continuă să activeze și să încaseze salarii, sporuri și indemnizații  care se ridică, potrivit surselor, la peste 8000 de euro lunar.

La momentul la care Curtea Constituțională s-a pronunțat cu privire la mandatele consilierilor de conturi demiși, reacția instituțională a Curții de Conturi a fost că ce a fost a fost și pe mai departe nu va mai fi. “(…) domnii mai sus menționați (Anton Ioan, Vorniceanu Marius și doamna Donovici Ana Constanța) și-au îndeplinit atribuțiile specifice funcțiilor deținute, primind drepturile salariale cuvenite, astfel încât Curtea de Conturi nu a avut niciun temei legal pentru a dispune recuperarea drepturilor salariale. Deciziile Curții Constituționale prin care s-a constatat neconstituționalitatea Hotărârilor Parlamentului de numire în funcția de consilier de conturi au avut efect pentru viitor…”, se arată în comunicatul Curții de Conturi de la acea vreme. 

În legătură cu situația lui Ilie Sârbu, Curtea de Conturi schimbă însă macazul. Instituția, prin Biroul de presă, susține că nu este treaba ei să sesizeze autoritățile cu privire la legalitatea mandatului lui Ilie Sărbu, în condițiile în care Parlamentul este cel care a făcut numirea. „(…) instituția noastră nu are competență de a se pronunța cu privire la actele adoptate de Parlament. (…) singura atribuție (în legătură cu situația prezentată) a președintelui Curții de Conturi a României este de a comunica posturile vacante de membri ai CCR către Parlament, pentru luarea de măsuri în vederea ocupării acestora. Curtea Constituțională se pronunță asupra constituționalității regulamentelor Parlamentului, a hotărârilor plenului Camerei Deputaților, a hotărârilor plenului Senatului și a hotărârilor plenului Camerelor reunite, la sesizarea unuia dintre președinții celor două Camere, a unui grup parlamentar sau a cel puțin 50 de deputați sau cel puțin 25 de senatori„, ne informează conducerea Curții de Conturi care ne și sfătuiește să solicităm informații la Parlament. SursaZilei.net a solicitat un punct de vedere atât președinților celor două Camere din Parlament cât și liderilor de grupuri parlamentare din coaliție însă nu am primit vreun răspuns până la această dată. Nici despre situația lui Ilie Sârbu și nici despre locul de consilier de conturi rămas vacant, încă din noiembrie anul trecut, după decesul lui Vasile Gherasim.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI