PASTILA PENTRU SUFLET

Gândul zilei

„Nici când ai dreptate, să nu strici pacea pentru dreptate. Să ai de cinci ori dreptate și o dată pace, tot pacea e mai mare!” – Arh.Arsenie Papacioc

Știai că?

O rugăciune pe care să o spunem în fiecare oră !
Cuviosul Cosma Etolianul ne învață ca în fiecare zi ,în fiecare ceas,în gândul nostru să rostim rugăciunea : „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiule şi Cuvinte al Dumnezeului Celui Viu, prin Născătoarea de Dumnezeu şi toţi sfinţii Lui, miluieşte-mă pe mine, păcătosul şi nevrednicul robul Tău!”
Aceasta să o spuneţi, fraţilor, şi cu gura voastră şi cu mintea voastră, şi ziua şi noaptea, oriunde aţi fi, fie de mâncaţi, fie de umblaţi, fie de munciţi, fie de şedeţi. şi la aceasta să meditaţi pururea. Şi dacă n-o ştiţi, să o scrieţi, să o învăţaţi şi vă va fi de mult folos, fiindcă aici ea vă va elibera de orice rău, iar acolo vă va izbăvi de Iadul cel veşnic şi vă va învrednici să mergeţi în Rai, patria voastră veşnică. – (Viața și Învățăturile Cuviosului Cosma Etolianul)

Pilda zilei

Cele șapte zile ale săptămânii

Un țăran lucra într-o zi de Duminică la câmp, în timp ce consăteanul lui credincios se ducea la sfânta biserică.
Primul începu a-și bate joc de vecinul lui, considerându-l habotnic. Însă credinciosul îi spuse:
– Prietene, ce ai spune dacă eu aș avea 7 galbeni și aș da 6 galbeni unui cerșetor, pe care l-aș întâlni în drumul meu?
– Aș spune că ești foarte darnic, răspunse țăranul necredincios, puțin ironic.
– Dar ce-ai spune dacă acest cerșetor, în loc să-mi mulțumească, mi-ar cere și pe al șaptelea?
– Aș spune că e un om de nimic, un netrebnic, și că își merită spânzurătoarea.
Acum, cel ce mergea spre biserică, îi zise zâmbind:
– Ei bine, ți-ai rostit propria ta osândă, căci din șapte zile câte sunt într-o săptămână, Dumnezeu ți-a dat șase pentru lucru și a șaptea o vrea să o sfințești pentru El. Dar tu o vrei și pe a șaptea pentru tine. Faci întocmai ca acel cerșetor.”- Sfantul Paisie Aghioritul

Sursa: Realitatea Spirituala

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI