PASTILA PENTRU SUFLET

Știai că?

Apostolul Timotei este menționat în Faptele Apostolilor și în unsprezece din cele paisprezece epistole ale Sfântului Pavel. Două cărți din Noul Testament poartă numele său, reprezentând cele două epistole pe care i le-a trimis Sfântul Apostol Pavel. Faptul că Timotei a fost episcop al Efesului este confirmat și de către istoricul bisericesc Eusebiu de Cezareea. În acest sens, există posibilitatea că îngerul Bisericii din Efes lăudat în Apocalipsă, cel care a luptat împotriva ereticilor nicolaiți, să fie chiar Sfântul Apostol Timotei. Amintim că Sfântul Apostol Pavel îl sfătuiește pe Timotei cum să păstorească credincioșii. Aceste îndemnuri au devenit mai târziu îndreptar pentru toți slujitorii Bisericii:„Acestea să le poruncești și să-i înveți. Nimeni să nu disprețuiască tinerețile tale, ci fă-te pildă credincioșilor cu cuvântul, cu purtarea, cu dragostea, cu duhul, cu credința, cu curăția. Până voi veni eu, ia aminte la citit, la îndemnat, la învățătură. Nu fi nepăsător față de harul care este întru tine, care ți s-a dat prin prorocie, cu punerea mâinilor mai-marilor preoților. Cugetă la acestea, ține-te de acestea, ca propășirea ta să fie vădită tuturor. Ia aminte la tine însuți și la învățătură; stăruie în acestea, căci, făcând aceasta, și pe tine te vei mântui și pe cei care te ascultă.” – Epistola a-I-a către Sfântul Apostol Timotei 4, 11-1

Pilda zilei

Dreapta socoteală

La un moment dat, avut loc un sfat al bătrânilor pustiei unde s-a pus întrebarea :
-„Care este cea mai mare virtute ? ”
 S-au dat tot felul de răspunsuri : unii au zis că smerenia, alţii au zis că rugăciunea, alţii credinţa, alţii iubirea, bunătatea, ș.a.
Unul  singur stătea tăcut de-a lungul discuţiilor , fără să aprobe, să respingă sau să propună.
Acela era Sfântul Antonie cel Mare.
Întrebat de ce tace, el a luat pe rând fiecare dintre valori şi a arătat că, spre exemplu , credinţa dusă la extreme poate deveni fanatism sau habotnicie, dragostea dusă la extreme poate deveni posesivitate, postul excesiv topeşte trupul şi aşa mai departe.
-Şi atunci care este cea mai mare virtute dintre toate ? au întrebat sfinţii ?
 Şi a răspuns Sfântul Antonie cel Mare , cu înţelepciune: Cea mai mare virtute este dreapta socoteală sau darul deosebirii,  adică abilitatea de a discerne extremele şi a alege calea de mijloc fără compromisuri.

Sursa: Realitatea Spirituala

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI