Austria se opune în continuare aderării României la Schengen

Austria dă semnale clare că se opune în continuare aderării țării noastre la spațiul Schengen.

Austria blochează în continuare aderarea României la Schengen. Cancelarul Karl Nehammer a transmis că se opune în continuare extinderii spațiului Schengen. Acesta a invocat din nou motivul numărului mare de migranți ilegali. Pe de altă parte, Nehammer a lăudat Bulgaria, țara vecină României, pentru progresele făcute în ceea ce privește migrația ilegală. Declarațiile vin în contextul în care Austria este zguduită la rândul său de un mare scandal de corupție. Fostul cancelar Sebastian Kurz a fost pus sub acuzare pentru corupție și mărturie falsă în fața parlamentului. Dacă va fi găsit vinovat, fostul lider austriac riscă până la trei ani de închisoare. 

Austria se opune în continuare aderării României şi Bulgariei la spaţiul Schengen. Subiectul s-a aflat pe agenda discuţiilor din timpul întâlnirii, de vineri, dintre cancelarul austriac, Karl Nehammer, şi omologul său german, Olaf Scholz.

Întâlnirea a adus în atenţie diferenţele de opinie între Germania şi Austria în privinţa spaţiului Schengen.

Cancelarul german Olaf Scholz: În ceea ce privește Bulgaria și România, suntem gata să ne dăm acordul. Alții, după cum știți, au încă unele întrebări. Însă poziția germană în această chestiune este clară și întotdeauna i-am asigurat pe prietenii noștri din România și Bulgaria de acest lucru.

Cancelarul Nehammer a reiterat că sistemul Schengen are deficențe structurale. El a reamintit că anul trecut mai bine de 75% dintre cei 120.000 de solicitanți de azil în țara sa nu fuseseră înregistrați.

Unul dintre jurnaliști a amintit că mulți dintre migranți intră în Austria din Ungaria.

Cancelarul austriac i-a dat dreptate, dar a ținut să facă și unele precizări.

Karl Nehammer: Nu sunt deloc naiv, 80% dintre cei detectați în Austria și care nu sunt înregistrați provin, desigur, din Ungaria.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI