Ministrul austriac de Interne Gerhard Karner a precizat, miercuri într-o conferinţă de presă comună cu Lucian Bode, că România a făcut progrese foarte bune în lupta împotriva migraţiei ilegale, dar mai este cale lungă până la o protecţie eficientă a frontierelor externe ale UE.
Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode a declarat că echilibrul dintre drepturi şi obligaţii este esenţial şi nu este firesc ca România să îşi asume numai obligaţii, fără a beneficia de drepturile care i se cuvin.
„Am mare înţelegere pentru doleanţa domnului ministru şi pentru aşteptările poporului român în ce priveşte următoare etapă de aderare la spaţiul Schengen, dar încă la momentul de faţă trebuie să gândiţi că inclusiv cetăţenii austrieci au aceeaşi dilemă atunci când sunt supuşi unor controale cu Germania”, a afirmat Gerhard Karner într-o conferinţă de presă susţinută împreună cu Lucian Bode, miercuri la sediul MAI.
Oficialul austriac a prezentat şi temele pe care le-a abordat în discuţiile cu ministrul român de Interne Lucian Bode şi a adăugat că au fost semnate mai multe acorduri bilaterale.
„Am avut trei teme principale şi am şi semnat acorduri în consecinţă. Lupta împotriva călăuzelor şi a abuzului la azil, în care trebuie să menţionez neapărat rolul foarte important al Poliţiei Române, căreia vreau să îi mulţumesc pe această cale. S-a reuşit foarte bine ca prin cooperarea noastră poliţienească să şi arestăm inclusiv călăuze de origine română. entru protecţia frontierelor externe avem nevoie de o presiune mai mare pe care să o punem asupra Comisiei Europene, pentru a obţine o formă superioară de securitate la frontierele externe. Ca un exemplu că această formă de protecţie a frontierelor externe nu funcţionează pe deplin este şi faptul că anul trecut, în Austria, am avut peste 110.000 de persoane intrate ilegal, din care peste 80.000 nu au fost înregistrate. De aici şi concluziile Consiliului European din februarie acest an, între care se regăseşte şi necesitatea de a sprijini şi finanţa statele care gestionează frontiere externe”, a explicat Karner.
De asemenea, ministrul Karner a spus că a fost impresionat de progresul înregistrat privind proiectul pilot pe care România îl dezvoltă cu susţinerea Comisiei Europene şi a subliniat că va sprijini ţara noastră pentru a obţine tot ceea ce este necesar în acest proiect pilot.
„Am impresia că tocmai în cadrul acestor proiecte pilot, unde s-au semnalat până acum progrese semnificative, în special pe proceduri accelerate sau pe returnări, este nevoie în continuare de sprijin substanţial, iar acest sprijin dorim să îl obţinem împreună şi la Comisie”, a mai declarat ministrul austriac de Interne.
El a adăugat că a fost semnat, miercuri, şi un plan de acţiune pentru combaterea migraţiei ilegale, în care se regăsesc deja măsuri punctuale pe care Austria şi România vor să le întreprindă, cum ar fi trimiterea unor lucrători de poliţie din România la Ministerul Federal de Interne austriac sau trimiterea unor lucrători austrieci a frontiera cu Ungaria, la Nădlac.
„Am fost şi la ultimul punct din program la Poliţia de Frontieră, unde împreună cu domnul ministru am putut să vedem ce lucruri minunate fac colegii de la Poliţia de Frontieră pe zona lor de responsabilitate. Tocmai asta îmi dă puterea să susţin acum că România – şi ministrul de Interne Bode este partenerul meu – pentru a putea crea presiune la nivel european, inclusiv cu Comisia Europeană, pentru a putea îmbunătăţi sistemul de securitate internă”, a conchis Karner.
Sursa: Adevarul Zilei