Întâlnire între Joe Biden și Ursula von der Leyen. Anunţul făcut de Casa Albă

Preşedintele american Joe Biden urmează să o primească vineri, la 10 martie, pe preşedinta Comisiei Europene (CE) Ursula von der Leyen, anunţă joi, într-un comunicat, Casa Albă, relatează AFP.

Cei doi urmează ”să analizeze cooperarea puternică între Statele Unite şi Uniunea Europeană în susţinerea Ucrainei” şi ”să-i sancţioneze pe ruşi”, anunţă Casa Albă.

Pe agenda întâlnirii se află, de asemenea, ”coordonarea între Statele Unite şi Uniunea Europeană în vederea combaterii crizei climatice prin investiţii în energia curată, cu ajutorul unor lanţuri de aprovizionare sigure”.

În spatele acestei formulări sinuaose se ascunde subiectul fricţiunilor transatlantice ale momentului – adoptarea, la iniţiativa lui Joe Biden, a unor planuri uriaşe de investiţii în tranziţia ecologică, în Statele Unite – care favorizează în mod deschis ”Made in America” de exemplu în cazul maşinilor electrice -, foarte criticate de către unele ţări europene.

Joe Biden şi Ursula von der Leyen urmează să discute şi despre iniţiative lansate în vederea reducerii dependenţei europene de hidrocarburile ruseşti.

În cadrul întâlnirii, ei vor aborda şi ”alte subiecte de securitate internaţională, inclusiv munca noastră comună de a răspunde provocărilor reprezentate de către China”.

Washingtonul nu este nici asupra acestui punct pe aceeaşi lungime de undă cu anumite ţări europene.

Şeful statului american ar dori de la aliaţii săi europeni o poziţie mai fermă împotriva Beijingului, atât pe plan diplomatic, dar şi tehnologic şi economic.

 

Sursa: Adevarul Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

ULTIMELE ȘTIRI