Astăzi a avut loc examenul pentru ocuparea funcției de Director general al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București. Comisarul șef Bogdan Berechet, care deținea funcția de interimar la șefia Poliției Capitalei de peste un an și jumătate, având două mandate legale de împuternicit și unul de desemnat, înnoit zilnic prin ordin de zi, este noul șef vechi al instituției. El a obținut fabuloasa notă de 7,76!
Contracandidatul său, Constantin Ion, un ofițer de logistică care s-a înscris la concurs pentru a-i ține spatele lui Berechet, a obținut nota 5,50. Nota minimă pentru a fi considerat admis, în cazul în care ar fi existat un singur candidat, este 7,00.
Cel de-al treilea candidat, comisarul șef Radu Gavriș, a fost eliminat din concurs pe motiv că se află în cercetare disciplinară din cauza celebrului dosar” Hanul lui Manuc”.
După cum vă amintiți, pe 22 ianuarie, Radu Gavriș a fost surprins împreună cu mai mulți procurori la Hanul lui Manuc, considerându-se că a încălcat regulile din pandemie. Concursul pentru ocuparea postului de Director general al DGPMB a mai fost o dată organizat la începutul acestui an însă a fost suspendat înainte de susținerea examenului, din motive care au rămas necunoscute până acum. La acea vreme Radu Gavriș nu avea vreo cercetare disciplinară, iar după nota obținută azi de Bogdan Berechet, este clar că ar fi reprezentat un real pericol pentru acesta.