Se încinge lupta pentru șefia grupului austriac OMV. De noul Președinte va depinde și soarta Petrom. Bătălia se dă între un “rinocer” și un fost șef din petrochimie cu susținere politică dar nu este exclus ca un al treilea să câștige cursa

Cotidianul austriac Der Kurier a publicat ieri, sub semnătura jurnalistei Andrea Hodoschek, un articol analiză a ultimelor mișcări din cadrul grupului petrochimic OMV. Conform autoarei, membrii Consiliului de Supraveghere al OMV sunt nevoiți să se decidă deîndată, adică azi, cine va prelua conducerea companiei. Favoriți sunt Johann Pleininger, considerat un “rinocer” și Alfred Stern, fostul CEO al companiei petro-chimice Borealis, achiziționată între timp de OMV. În realitate sunt patru candidați dar numai cei doi sunt considerați cu șanse reale, chiar dacă unii analiști consideră că s-ar putea produce o surpriză.

„Rinocerul” Johannnn Pleininger, un candidat redutabil la șefia OMV

Johann Pleininger este un austriac de 59 de ani, care a început să lucreze ca ucenic din 1977 pentru OMV.  Este „fiu de țărani din Weinviertel , o zonă viticolă din apropierea Vienei” În prezent el ocupă poziția de vicepreședinte al CA responsabil pentru Exploration& Production. În trecut Pleininger a lucrat și în România unde a ocupat poziția de șef al rafinării pentru Petrom OMV iar, conform unor surse, el ar avea o foarte bună relație cu omul de afaceri Gabriel Comănescu, proprietarul Grup Servicii Petroliere și Upetrom Ploiești. 

Alfred Stern este tot austriac, născut în landul austriac Stiria. Are 56 de ani și este membru CA OMV SA din aprilie 2021. A a fost CEO în 2018 pentru BOREALIS, concernul de produse chimice, producător de îngrășăminte și materiale plastice. Conform surselor, Stern este preferat de fondul de investiții Mubadala din Abu Dhabi, care deține un sfert din acțiunile OMV. Stern ar avea inclusiv susținerea lui Mark Garrett, fost șef al Borealis și actual președinte al Consiliului de Supraveghere, dar încă nu are susținerea întregului consiliu.

Alfred Stern, candidatul cu susținere politică

Dacă nici unul dintre candidați nu vor obține o majoritate confortabilă, așa cum prevede statutul companiei austriece, atunci membrii Consiliului de Supraveghere vor trebui să mai aștepte pentru a lua o decizie. Nu este exclus ca să se apeleze la firme specializate în head-hunting care vor trebui totuși să caute candidați externi. Însă această situație ar avea dezavantajul că succesiunea lui Rainer Seele, care nu mai este dorit la conducerea OMV, s-ar prelungi, scrie KURIER. Seele a renunțat din „motive de familie” la prelungirea contractului său de CEO, care se încheie la sfârșitul lui 2022.

Acționarul majoritar ar OMV, compania  ÖBAG, care deține 31,5% din acțiuni, încă nu s-a decis asupra unui candidat. Conform contractului societar al companiei OMV,  ÖBAG, compania austriacă de stat care administrează participațiunile statului în diversele companii strategice, are dreptul nominalizării CEO-ului însă poate decide  doar consensual alături de fondul de stat MUBADALA din Abu Dhabi, cei doi acționari principali trebuind astfel să se înțeleagă în vederea numirii CEO-ului.

Factorul decisiv în acest sens ar putea fi Comitetul de întreprindere (Betriebsrat) care are în cadrul OMV un cuvânt important de spus. Aceștia sunt reprezentați prin doi delegați în „COMITETUL de audiere”, format din șase persoane și care are un drept de decizie premergătoare. Alți membri ai acestui comitet sunt   Mark Garrett, președintele Consiliului de Supraveghere, Thomas Schmid , șeful ÖBAG și doi reprezentanți ai acționarului MUBADALA. Apoi întregul Consiliu de supraveghere se va întâlni în ședință extraordinară prealabil zilei de 02.06.2021 când urmează a avea loc Adunarea Generală a OMV SA.

Autoarea articolului din Kurier continuă analiza punctelor tari și slabe ale celor doi candidați cu șanse, susținând că “Johann Pleininger este bine relaționat politic, la ÖVP partidul popular de guvernământ căruia îi aparține și șefului companiei de stat ÖBAG și până la sindicatele austriece”. Pleininger dorește să transforme OMV într-un concern de chimie și mai mult decât atât, în direcția gaz, chimie și energii regenerabile. Dezavantajul său, conform „Kurier”, este că ” e un manager de petrol de școală veche”.

Candidatul Alfred Stern nu și-a prezentat încă țelurile strategice, dar probabil că va forța vectorul de dezvoltare al industriei de chimie, astfel continuând strategia lui Seele. „Stilul său de conducere pragmatic, prudent ar face bine OMV-ului”, subliniază KURIER, care consideră că Stern are multă experiență internațională, din timpul anilor săi petrecuți la gigantul chimic american DuPont”.

Există și un pericol în legătură cu nominalizarea lui Alfred Stern ca posibil CEO al OMV SA, alături de Mark Garrett, aflat în funcția de Președinte al Consiliului de Supraveghere, și anume că ar putea fi interpretată de personalul OMV drept o „preluare ostilă” de către BOREALIS a OMV.

Christina Verchere, un outsider cu șanse reale la șefia OMV

În legătură cu a treia nominalizată la șefia OMV, Christina VERCHERE, în prezent CEO al Petrom OMV SA, jurnalista de la Kurier susține că aceasta „nu a pierdut cursa încă. Christina Verchere , CEO al Petrom, participația românească a OMV. Managerul de carieră are șanse absolute de outsider, dacă nu se va ajunge la o înțelegere”. Cu alte cuvinte, dacă cei doi acționari principali ai OMV nu se vor decide asupra lui Pleininger sau Stern, atunci nu este exclus ca un al treilea să fie ales cu unanimitate.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI