Comisia Europeană vrea să impună reguli de control vamal uniforme la nivelul membrilor Uniunii Europene

Conform unui raport al Curții de Conturi Europene, UE pierde anual foarte mulți bani din taxele vamale din cauza regulilor diferite de vămuire din țările membre

Importatorii  aleg rutele pentru introducerea în spațiul UE a unor mărfuri fără vămuire în funcție de lejeritatea controalelor din punctele vamale

Potrivit unui nou raport al Curții de Conturi Europene (CCE), controalele vamale de la granițele Uniunii Europene nu sunt  armonizate între statele membre pentru a proteja în mod corespunzător interesele financiare ale UE. Statele membre aplică normele vamale în moduri foarte diferite, lucru care  da operatorilor economici posibilitatea de a alege puncte de intrare în UE în care au loc mai puține controale. De asemenea, raportul avertizează că unele state membre nu efectuează, pentru toate declarațiile  vamale, analiza riscurilor prevăzută în norme, precum și că  importurile care prezintă un risc ridicat  nu beneficiază de o prioritizare adecvată în vederea controlului.

Uniunea Europeană dispune de o competență exclusivă în ceea ce privește adoptarea legislației în domeniul vamal, în timp ce statelor membre le revine responsabilitatea de a o pune în aplicare. De exemplu în 2019, înainte de declanșarea pandemiei Covid 19, statele membre au pus la dispoziția bugetului UE o sumă totală de 21,4 miliarde de euro reprezentând taxe vamale, sumă care constituie 13 % din veniturile totale ale bugetului UE. Principalele țări care din care importă Uniunea Europeană au fost China, SUA și Rusia. Mărfurile aflate în fruntea clasamentului importurilor au fost articolele de mobilier, echipamentele sportive, jucăriile și articolele de îmbrăcăminte.

Pentru a-i împiedica pe importatorii frauduloși să aleagă puncte de intrare la frontieră cu mai puține controale vamale cu intenția de a evita plata taxelor vamale, procedurile de selecție pentru efectuarea de controale trebuie să fie aplicate într-un mod uniform în întreaga uniune vamală”, a declarat Jan Gregor, autorul raportului CCE. „În prezent, controalele vamale de la nivelul UE nu sunt bine armonizate, fapt care afectează interesele financiare ale UE.”, a mai spus acesta.

Uniunea vamală este importantă pentru comerțul desfășurat în UE, iar taxele vamale la import reprezintă o sursă semnificativă de venituri pentru Uniune. Comisia Europeană are obligația legală de a se asigura că statele membre aplică controalele vamale într-un mod similar. Pentru a armoniza modul în care statele selectează importurile în vederea efectuării de controale, Comisia a adoptat recent un cadru pentru riscuri financiare în domeniul vamal, format din criterii și standarde comune, precum și dintr-un ghid care a fost aprobat de statele membre.

Există însă și critici la adresa standardelor impuse de UE, deoarece acestea nu definesc bine conceptul de risc și sunt prea lejere, oferind statelor membre o marjă prea mare în ceea ce privește reducerea numărului de controale. De asemenea, lipsesc unele elemente importante, cum ar fi o analiză la nivelul UE a importurilor, tehnici adecvate de explorare a datelor și metode adecvate de combatere a riscurilor financiare pentru importurile realizate prin intermediul comerțului electronic.

Conform raportului, statele UE fac schimb  de foarte puține informații cu privire la importatorii pe care i-au evaluat ca prezentând un risc, lucru care poate da importatorilor respectivi posibilitatea de a eluda controalele prin vizarea acelor state membre care nu îi consideră ca fiind suspecți.

CCE recomandă Comisiei Europene să îmbunătățească aplicarea uniformă a controalelor vamale și să creeze o veritabilă capacitate de analiză și de coordonare la nivelul UE.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI