Președintele ucrainean Volodimir Zelenski urmează să se întâlnească sâmbătă cu Papa Francisc la Vatican, au declarat joi surse diplomatice, la câteva zile după ce Papa a declarat că Sfântul Scaun este implicat într-o misiune de pace pentru a încerca să pună capăt războiului dintre Rusia și Ucraina, relatează Reuters.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski urmează să se întâlnească sâmbătă cu Papa Francisc la Vatican, au declarat joi surse diplomatice, la câteva zile după ce Papa a declarat că Sfântul Scaun este implicat într-o misiune de pace pentru a încerca să pună capăt războiului dintre Rusia și Ucraina, relatează Reuters.
Această vizită planificată nu a fost anunțată oficial, în timp ce Papa Francisc nu a dat detalii despre inițiativa sa de pace.
Guvernul de la Kiev nu a făcut niciun comentariu după apariția informațiilor referitoare la deplasarea președintelui Zelenski la Vatican, iar biroul lui Zelenski nu face niciodată publice în avans detalii despre planurile vizitelor sale, din motive de securitate, menționează Reuters.
De la invazia rusă în Ucraina, papa a pledat pentru pace practic săptămânal și și-a exprimat în mod repetat dorința de a acționa ca un intermediar între Kiev și Moscova. Până acum, oferta sa nu a primit niciun răspuns oficial.
Prim-ministrul ucrainean Denîs Șmîhal s-a întâlnit cu papa luna trecută și a declarat că a discutat despre "formula de pace" prezentată de Zelenski. El a spus că l-a invitat, de asemenea, pe suveranul pontif să viziteze Kievul.
Papa Francisc, în vârstă de 86 de ani, declarase anterior că dorește să viziteze atât Kievul, cât și Moscova într-o misiune de pace.
O sursă politică italiană a confirmat că Zelenski ar putea fi la Roma la sfârșitul săptămânii și a declarat că, dacă va fi cazul, el se va întâlni și cu premierul italian Giorgia Meloni, care este o aliată fermă a Ucrainei.
Știrea despre vizita lui Zelenski a fost anunțată inițial de agenția de știri italiană ANSA, care mai spune că Zelenski ar urma să se ducă și în Germania în acest weekend.
Poliția germană anunțase la începutul lunii că președintele ucrainean Volodimir Zelenski va veni la Berlin în data de 13 mai, dar o sursă de securitate a declarat ulterior pentru Reuters că dezvăluirea publică a vizitei a fost prematură și că acum nu este clar dacă aceasta va mai avea loc.
Sursa: Adevarul Zilei