11 percheziții au loc luni în Dâmbovița într-un dosar penal ce vizează introducerea și vânzarea ilegală de arme de foc și muniții. Armele, aduse din Turcia, au fost depozitate în județ înainte de a fi comercializate către diverse persoane.
”În cursul zilei de azi, 9 februarie 2026, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Secției de urmărire penală a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, polițiștii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, împreună cu cei ai Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din Poliția Română, efectuează 11 percheziții domiciliare în județul Dâmbovița într-un dosar având ca obiect săvârșirea infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor și contrabandă calificată”, anunță, luni, Parchetul General.
Potrivit procurorilor, cercetările vizează activitatea unei persoane fizice care ar fi adus în țară din Turcia arme de foc letale și muniții pentru arme de foc letale, cu scopul comercializării lor cu sprijinul altor persoane.
”După introducerea în țară, armele au fost depozitate în județul Dâmbovița, fiind vândute ulterior către diverse persoane pe raza aceluiași județ”, au mai transmis procurorii.
Activitățile beneficiază de sprijinul polițiștilor Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Neamț, Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, inspectoratelor de poliție județene Buzău și Dâmbovița, Direcției pentru Protecția Animalelor, al specialiștilor criminaliști din cadrul Institutului Național de Criminalistică, al luptătorilor Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale, precum și al Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei