Actualitate· 2 min citire

Inundații în Dolj. Un drum județean este acoperit cu apă, după ce apele râului Teslui s-au revărsat

Inundații în Dolj. Un drum județean este acoperit cu apă, după ce apele râului Teslui s-au revărsat

Inundații în Dolj. Un drum județean este acoperit cu apă, după ce apele râului Teslui s-au revărsat

Sursa Zilei
Scris de Sursa Zilei Publicat: 27 ian. 2026, 13:03

O porțiune de 80 de metri din drumul județean DJ 641 a fost inundată

O porțiune de 80 de metri din drumul județean DJ 641 a fost inundată, marți, după ce apele râului Teslui au ieșit din matcă. Președintele Consiliului Județean (CJ) Dolj, Cosmin Vasile, a anunțat că există o variantă oculitoare și că nu sunt persoane izolate.

”De fiecare dată când ploile abundente umflă apele râului Teslui, o porțiune de câțiva zeci de metri a drumului județean DJ 641, în dreptul localității Pielești, se inundă. Asta s-a întâmplat și în această dimineață, când apele acumulate de pe versanți au dus la revărsarea pârâului și acoperirea drumului județean pe o lungime de aproximativ 80 metri”, a transmis președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile.

Oficialul a ținut să precizeze faptul că în acest moment se utilizează o variantă ocolitoare.

”Aceste situații neplăcute nu vor mai exista odată cu finalizarea lucrărilor de reabilitare și modernizare a drumului județean DJ 641, între Mischii și limita cu județul Olt. Lucrările au fost deja demarate anul trecut, cu finanțare europeană obținută de Consiliul Județean Dolj”, a mai precizat acesta.

De asemenea, Cosmin Vasile a subliniat că este cel mai amplu proiect de infrastructură rutieră aflat în curs de implementare, în acest moment, în județul Dolj, cu o valoare ce depășește 310 milioane de lei.


Sursa: Realitatea de Dolj

Distribuie articolul

Urmărește știrile Sursa Zilei și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate