Actualitate· 2 min citire

Gheorghe Falcă despre tensiunile dintre Rafila și Arafat: ”Nu cred ca va fi o competitie, ci doar mai multa responsabilitate din partea ministrului”

Scris de Daniel Onescu Publicat: 6 dec. 2021, 08:56

Europarlamentarul Gheorghe Falcă (PNL) consideră că secretarul de stat Raed Arafat, șef al DSU, nu are forța necesară să-și impună punctul de vedere cu privire la deciziile din pandemie în fața ministrului Sănătății, Alexandru Rafila (PSD).

  • „Nu-mi dau seama de aici (care e relatia intre Alexandru Rafila si Raed Arafat), dar intotdeauna in relatia intre un secretat de stat si un ministru castiga ministrul. Deci nu cred ca va fi o competitie, ci doar mai multa responsabilitate din partea ministrului”, a comentat Falcă, vineri, la Antena 3.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat că nu a discutat cu prim-ministrul Nicolae Ciucă despre o eventuală mutare a unor atribuții privind gestionarea pandemiei de COVID de la Departamentul de Situații de Urgență la Ministerul Sănătății, subliniind că problema ține de armonizarea procedurilor în cadrul instituțiilor care colaborează în prezent pe acest subiect.

Alexandru Rafila crede că măsurile de sănătate publică ar trebui luate de Ministerul Sănătății, nu de alte instituții.

"Nu am discutat cu domnul doctor Arafat despre acest subiect, nu am avut ocazia, dânsul a fost destul de mult plecat din țară în ultima perioadă, dar după ce noul guvern se va instala, voi avea discuții în primul rând cu prim-ministrul și cu ministrul de Interne și, bineînțeles, și cu domnul Arafat, pentru că acest mecanism prin care deciziile de sănătate publică sunt luate de persoane care nu au legătură directă cu sănătatea publică nu sunt în regulă. (...) Trebuie, totuși, ca Ministerul Sănătății, într-o criză de sănătate, să aibă cuvântul hotărâtor în recomandarea deciziilor care sunt ulterior aprobate în cadrul Comitetului Național pentru Situații de Urgență", a afirmat Rafila, recent, la Palatul Parlamentului.

El a adăugat că CNSU nu trebuie să dispară, dar rolul Ministerului Sănătății atunci când e vorba de o criză sanitară "trebuie să fie rolul primordial".

Întrebat dacă Raed Arafat ar trebui schimbat din funcția pe care o deține acum, Rafila a spus: "Nu este treaba mea în vreun fel acest lucru. Nu cunosc, nu am auzit despre o astfel de intenție. Important este ca fiecare să ne facem cât mai bine treaba acolo unde suntem nominalizați. În ce privește activitatea Departamentului pentru Situații de Urgență, este în mod evident o activitate de bună calitate. Nu contest lucrul ăsta".

Sursa: Realitatea Din PNL

Distribuie articolul

Urmărește știrile Sursa Zilei și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate