Actualitate· 2 min citire

Cel puțin 28 de persoane au murit într-un incendiu izbucnit la bordul unui feribot în Filipine

Cel puţin 28 de persoane au murit într-un incendiu izbucnit la bordul unui feribot în Filipine

Cel puţin 28 de persoane au murit într-un incendiu izbucnit la bordul unui feribot în Filipine

Scris de Andreea Ionescu Publicat: 30 mar. 2023, 14:50

Cel puțin 28 de persoane au murit, inclusiv un bebeluș de 6 luni, după ce un incendiu a izbucnit la bordul unui feribot care transporta pasageri între insule din sudul Filipinelor, a anunțat joi paza de coastă, relatează Reuters.

Cel puțin 28 de persoane au murit, inclusiv un bebeluș de 6 luni, după ce un incendiu a izbucnit la bordul unui feribot care transporta pasageri între insule din sudul Filipinelor, a anunțat joi paza de coastă, relatează Reuters.

Autoritățile nu știu deocamdată care a fost cauza incendiului care a izbucnit miercuri, în jurul orei locale 23.00 (18.00, ora României), în largul insulei Basilan, când mulți dintre cei peste 200 de pasageri dormeau în cabinele cu aer condiționat de pe puntea inferioară a feribotului.

"Inițial au fost 10 pasageri pe care i-am recuperat, au murit înecați. Apoi am descoperit alți 18 la bordul navei, în cabină. Erau complet arși", a declarat pentru Reuters comandorul Rejard Marfe, șeful pazei de coastă din regiunea Mindanao de Sud.

Au existat cifre contradictorii cu privire la numărul de pasageri de pe feribot, care nu era supraîncărcat, dar paza de coastă a declarat că au fost salvate 230 de persoane, inclusiv 35 de membri ai echipajului.

Marfe declarase anterior că majoritatea pasagerilor dormeau în momentul în care a izbucnit incendiul și a spus că "a fost haos". Pompierii au reușit să controleze incendiul după câteva ore. Fotografiile făcute publice de Garda de Coastă arată nava MV Lady Mary Joy 3 distrusă de foc.

"Am crezut că visez, dar când am deschis ochii, era întuneric și eram înconjurați de fum", a declarat o femeie aflată la bordul feribotului. Ea a spus că a supraviețuit sărind de pe navă și a împărțit o plută cu un alt pasager înainte de a fi salvați.

Filipine, un arhipelag format din peste 7.600 de insule, are probleme cu siguranța maritimă, navele fiind adesea supraaglomerate, iar multe dintre ele, îmbătrânite, sunt încă în uz.

În luna mai a anului trecut, cel puțin șapte persoane au murit în urma unui incendiu pe un feribot filipinez de mare viteză care transporta 134 de persoane.

În 1987, aproape 5.000 de persoane au murit în cel mai grav dezastru maritim din lume pe timp de pace, când un feribot de pasageri supraîncărcat, Dona Paz, s-a ciocnit cu un petrolier în largul insulei Mindoro, la sud de capitala Manila.


Sursa: Adevarul Zilei

Distribuie articolul

Urmărește știrile Sursa Zilei și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate