Actualitate· 2 min citire

Alertă! Centrul și sudul Republicii Moldova au rămas fără curent electric

Alertă! Centrul şi sudul Republicii Moldova au rămas fără curent electric

Alertă! Centrul şi sudul Republicii Moldova au rămas fără curent electric

Scris de Andreea Ionescu Publicat: 30 mai 2023, 17:09

O pană masivă de curent electric a afectat, marți, zone întinse din Republica Moldova, relatează presa locală.

O pană masivă de curent electric a afectat, marți, zone întinse din Republica Moldova, relatează presa locală.

Centrul și sudul Republicii Moldova erau, marți, fără energie electrică, a anunțat Ministerul Energiei care precizează că, din motive încă nestabilite, linia de înaltă tensiune Bălți - Dnestrovsk a fost deconectată.

„Din motive încă nestabilite, linia de înaltă tensiune de 330 kV Bălți - CHE Dnestrovsk a fost deconectată. Linia s-a reconectat imediat, însă din cauza lipsei sarcinii în sistem, acesta a cedat, centrul și sudul țării rămânând fără energie electrică”, potrivit unui comunicat al ministerului.

Specialiștii Moldelectrica lucrează la reconectarea treptată a sistemului, au comunicat reprezentanții Ministerului Energiei.

Dnestrovsk este un oraș din Transnistria, parte a Republicii Moldova, aflat nu departe de granița cu Ucraina. În localitate se află o centrală electrică importantă.

De asemenea, linia de înaltă tensiune Isaccea – Vulcănești este deconectată din cauza unei avarii, ca urmare a unor lucrări efectuate, dar ar urma să fie reconectată până la sfârșitul zilei, potrivit Ministerului Energiei.

Și autoritățile municipiului Chișinău au anunțat că din cauza unei pene de curent, este afectată circulația troleibuzelor.

Potrivit TV8, marți au avut loc deconectări masive și în mai multe regiuni din Ucraina, care a fost vizată în cursul nopții de un nou atac masiv cu rachete și drone din partea Rusiei.


Sursa: Adevarul Zilei

Distribuie articolul

Urmărește știrile Sursa Zilei și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate