Actualitate· 2 min citire

Actrița italiană Gina Lollobrigida a murit la 95 de ani

Actriţa italiană Gina Lollobrigida a murit la 95 de ani

Actriţa italiană Gina Lollobrigida a murit la 95 de ani

Scris de Andreea Ionescu Publicat: 16 ian. 2023, 21:37

Actrița italiană Gina Lollobrigida a murit la 95 de ani, anunță, luni, agenția Ansa.

Actrița italiană Gina Lollobrigida a murit la 95 de ani, anunță, luni, agenția Ansa.

Marea protagonistă a filmului italian, Lollobrigida a cunoscut faima în anii 1950, fiind considerată un sex-symbol în Peninsulă.

În septembrie anul trecut, actrița, cunoscută unei generații sub numele de la Bersagliera, a fost operată de o fractură la femur după ce a căzut în casă.

Cu patru ani în urmă, „La Lollo” ajunsese la spital din cauza unui accident casnic. Cu acea ocazie, actrița a fost luată în îngrijire de medicii de la Sant'Eugenio, un spital nu departe de vila ei de pe Appia Antica, și a fost externată câteva zile mai târziu.

Ea a jucat în filme precum „Orașul se apără”, „Fanfan la Tulipe” sau „Pane amore and fantasy”, un imens succes al cinematografiei italiene, și „Notre-Dame de Paris” (1956), unde a fost Esmeralda.

Gina Lollobrigida a oferit partituri memorabile în dramele istorice „Solomon și regina din Saba” (1959) și „Venere imperiale” (1962). La Hollywood, i-a dat replica lui Humphrey Bogart în „Mai tare ca diavolul” (1953), precum și lui  Burt Lancaster și Tony Curtis în „Trapeze” (1956).

Născută Luigia Lollobrigida, pe 4 iulie 1927, în micul oraș italian Subiaco, la sud-estul Romei, unde s-a născut Lucrezia Borgia, actrița italiană care a fost mult timp considerată „cea mai frumoasă femeie din lume” a primit o educație „ foarte dură” din partea tatălui ei, director al unei fabrici de mobilă pe care mama sa a vândut-o și al unei afaceri de încălțăminte. În secret, a văzut filmele cu Ginger Rogers și „toate săruturile lui Gary Cooper” pentru care îi cerea proiecționistului fragmentele de film. Distrusă de război, familia s-a mutat la Roma. La 18 ani, tânăra, care a visat prima dată să fie pictoriță, a studiat la Academia de Arte Frumoase, a luat lecții de canto și a desenat portrete GI. „Eram artistul familiei”, a spus ea.

În ultimii ani se dedicase artei și fotografiei. Ea a fost implicată și în politică, iar în 1999 a candidat fără succes pentru Parlamentul European din partea partidului condus de Romano Prodi. În anii 1970 a reușit să obțină un interviu în exclusivitate cu fostul lider cubanez Fidel Castro.

Gina Lollobrigida avea un fiu, Andre Milko Skofic, născut în 1957.


Sursa: Adevarul Zilei

Distribuie articolul

Urmărește știrile Sursa Zilei și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate