Ioan Ovidiu Sabău va fi director tehnic la Universitatea Cluj

Ioan Ovidiu Sabău revine la FC Universitatea Cluj. Începând de luni, acesta ocupă poziţia de director tehnic şi va coordona activitatea sportivă a clubului. De asemenea, staff-ul tehnic a fost completat cu Sandu Tăbârcă şi Dan Didiţă, iar Romario Pires rămâne la echipă şi va fi prezent la reunirea lotului programată pe 3 ianuarie.

Potrivit ucluj.ro, cariera de fotbalist a lui Ioan Ovidiu Sabău a început în alb şi negru, fiind crescut la centrul de copii şi juniori al Universităţii Cluj. A debutat în tricoul primei echipe în 1985, jucând până în 1988, când a fost transferat de ASA Târgu Mureş.

Revenirea sa la ”U” de la începutul sezonului 2000/2001 a coincis cu primii paşi în antrenorat. În acel an, echipa trecea printr-un moment dificil după retrogradarea în liga a III-a, iar Ioan Ovidiu Sabău s-a întors alături de „studenţi” ca antrenor-jucător şi a reuşit promovarea în al doilea eşalon.

În total, Ioan Ovidiu Sabău a strâns 56 de prezenţe în tricoul Universităţii Cluj în toate competiţiile, marcând 10 goluri. A mai jucat pentru echipe precum Feyernoord, Brescia, Reggiana, Rapid Bucureşti şi Gaz Metan Mediaş.

După ce a promovat în liga secundă alături de ”U”, pentru Sabău a urmat, între 2003 şi 2005, o nouă experienţă ca antrenor la Gaz Metan Mediaş, formaţie care se afla în liga secundă.

La începutul sezonului 2005/2006 face pasul spre Liga 1, preluând banca tehnică a Gloriei Bistriţa. La finalul sezonului 2006/2007 se clasează pe locul 6 alături de bistriţeni şi califică echipa în Cupa UEFA Intertoto, a treia competiţie europeană la acel moment. În Intertoto, trece de Grbalj (Muntenegru) şi Maccabi Haifa (Israel) şi cedează în ultimul act în faţa celor de la Atletico Madrid, după ce a câştigat prima manşă cu 2-1 la Bistriţa şi a pierdut la limită cu 0-1 în capitala Spaniei.

În 2009, a ajuns la Poli Timişoara, unde şi-a început mandatul cu un parcurs european răsunător, eliminând Shakhtar Donetsk în turul al II-lea din UEFA Champions League. În play-off a dat peste Stuttgart, cedând cu 0-2 la general. A urmat o participare în grupele UEFA Europa League, unde bănăţenii antrenaţi de Ioan Ovidiu Sabău au strâns cinci puncte.

Au urmat doi ani, între 2010 şi 2012, pe banca celor de la CSM Târgu Mureş, formaţie nou-promovată în prima ligă alături de care se clasează pe poziţia a noua în primul sezon.

După o perioadă de câteva luni la Rapid, a revenit la ASA Târgu Mureş, în divizia secundă, unde a antrenat până pe 25 martie 2014.

Ioan Ovidiu Sabău a contribuit la renaşterea Universităţii Cluj din 2016, când echipa pornea la drum din Liga a IV-a. Atunci, a revenit din poziţia de manager general, funcţie pe care a ocupat-o până la sfârşitul sezonului 2018/2019.

Sandu Tăbârcă (antrenor secund), Dan Didiţă (preparator fizic) completează, începând de luni, staff-ul tehnic al FC Universitatea Cluj.

Sandu Tăbârcă şi-a început cariera de antrenor în Austria, la SKU Amstetten. A mai trecut pe la FC Waidhofen, după care a revenit în România la Gloria Bistriţa, unde a fost antrenor principal în 2009. A mai trecut pe la Universitatea Craiova (2010 – 2011), unde a fost director sportiv, iar apoi antrenor secund. În 2011, a ajuns la Voinţa Sibiu, unde a fost numit ca director tehnic, poziţie pe care a ocupat-o şi la FC Târgu Mureş până la sfârşitul sezonului 2011/2012. A fost antrenor secund la Rapid Bucureşti (2012 – 2013) şi principal pentru câteva etape. Din anul 2021, acesta a fost coordonator la centrul de copii şi juniori al Politehnicii Timişoara.

Dan Didiţă a debutat ca preparator fizic tocmai pe banca Universităţii Cluj, în turul sezonului competiţional 2003-2004. Dan Didiţă a fost antrenorul Şcolii de Fotbal “Nicolae Dobrin” în perioada 1996-2002, iar apoi s-a dedicat carierei de preparator fizic, activând, pe lângă Universitatea Cluj, la cluburile Gaz Metan Mediaş (2003-2005), Gloria Bistriţa (2005-2009), Politehnica Timişoara (2009-2010), FCM Târgu Mureş (2010-2011), Rapid Bucureşti (2011-2012), FC Argeş (2012-2013, 2017-2018), SCM Argeş Piteşti (2013-2014, 2016-2017) şi Academica Argeş (2014-2015).

Romario Pires rămâne la FC Universitatea Cluj, mijlocaşul brazilian în vârstă de 33 de ani urmând să fie prezent la reunirea lotului programată pe 3 ianuarie. Jucătorul fusese informat de antrenorul Eugen Neagoe că nu va face parte din planurile pentru 2023, însă, în urma unei evaluări realizate de noul director tehnic Ioan Ovidiu Sabău, clubul a decis continuarea colaborării cu mijlocaşul care a evoluat în 18 partide în prima parte a sezonul

 

Sursa: Realitatea Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

ULTIMELE ȘTIRI