Cei 14 români despre care SursaZilei.net a scris în exclusivitate la începutul săptămânii că se află sechestrați într-un campus de la periferia capitalei Afganistanului, au reușit să ajungă în această dimineață pe aeroportul din Kabul. Ei așteaptă aeronava militară care să-i evacueze în Pakistan, la Islamabad, unde au fost duși și ceilalți doi români recuperați până acum. Românii lucrau pentru compania internațională de securitate Garda World și asigurau protecția angajaților ONU de la UNOPS.
(citește și https://sursazilei.net/2021/08/17/breaking-news-in-afganistan-sunt-alti-14-romani-izolati-la-periferia-capitalei-kabul-lasati-de-izbeliste-de-autoritatile-noastre-romanii-se-ocupau-de-protectia-civililor-de-la-unops/)
Românii au fost eliberați și escortați de talibani, de la TPG Camp până la poarta aeroportului, alături de alți peste 400 de oameni, cetățeni ai mai multor țări, în marea majoritate civili, angajați ai ONU, UE sau organizații umanitare. Ei au fost debarcați din autobuze și lăsați la poarta aeroportului unde se adunaseră deja foarte mulți civili afgani disperați. Însăși operațiunea de introducere a celor 400 în aeroport a fost o adevărată aventură și a durat aproximativ două ore ca să se creeze un culoar de trecere de câțiva metri. (vezi video https://business.facebook.com/110458191269308/videos/2993890714163211/)
În prezent cei 14 români se află în siguranță, în terminalul militar britanic și așteaptă aeronava care are are drept de aterizare pe Aeroportul Internațional Hamid Karzai din Kabul în jurul orei 16.00. Vom reveni cu informații exclusive în scurt timp.
În legătură cu acest subiect, Ministerul Afacerilor Externe din România a transmis un comunicat de presă pe care îl redăm integral:
Precizări de presă privind intrarea în siguranță în aeroportul internațional din Kabul a unui grup de 14 cetățeni români din capitala afgană
Celula de criză interinstituțională, convocată la data de 13 august 2021 de către ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu, care a continuat să activeze în regim permanent pentru asigurarea evacuării cetățenilor români care și-au manifestat opțiunea de a fi repatriați din Afganistan, informează că în cursul dimineții de 20 august 2021 un grup format din 14 cetățeni români a fost transferat în incinta Aeroportului internațional din Kabul. Cetățenii români sunt în siguranță în incinta aeroportului, fiind pregătiți pentru evacuare pe cale aeriană.
Cei 14 cetățeni români sunt angajați ai unei companii de securitate cu activități în Afganistan. Aceștia s-au aflat până în cursul acestei dimineți într-o bază militară din afara aeroportului internațional, fiind transferați în incinta aeroportului în urma unor demersuri extrem de complexe și dificile realizate încă de la începutul săptămânii în curs de către autoritățile române din cadrul Celulei de criză interinstituționale, în coordonare cu și cu sprijinul unor parteneri internaționali ai României și în cooperare cu compania angajatoare.
Acești 14 cetățeni români vor putea astfel să fie evacuați cu ocazia următorului zbor al aeronavei militare românești staționate în prezent la Islamabad.