ANCA ALEXANDRESCU: ”VALENTIN NAUMESCU ESTE SINECURIST CU STATE VECHI”

Realizatoarea emisiunii Culisele Statului Paralel consideră că Valentin Naumescu face parte dintre sinecuriștii de carieră, mereu reușind să obțină posturi extrem de bine plătite din banii românilor.

„Domnul Naumescu e autorul candidaturii lui Nicușor Dar. Încă din decembrie 2024 a propus ca Nicușor să candideze, a fost un scenariu pus la cale de grupul de la Cluj. Dacă vrea să ne aresteze, unde ne bagă pe noi suveraniștii, că suntem peste 40%. Domnul Naumescu e sinecurist de carieră. Foarte puțină lume știe că a fost vicepreședinte al PNL Cluj, fix în epoca de aur a PNL, când conducea țara. A fost numit consul general la Toronto de către fostul premier Călin Popescu Tăriceanu. A fost secretar și la Ministerul de Externe, numit tot de Tăriceanu. Când s-a terminat cu PNL, s-a mutat la partidul lui Dacian Cioloș, partidul Plus. Domnul Naumescu face parte dintre sinecuriștii cărora le fuge preșul de sub picioare, pentru că epoca acestora este apusă. Ne luptăm ca aceste personaje să nu își mai trăiască bine-mersi viața pe mii de euro de la stat. Ei îndeamnă la ură, instigă la dezbinare susținătorii lui Nicușor. A mărturisit și el ca e unul dintre susținătorii lui Nicușor, fiind pe lista scurtă de numiri la șefia SRI a președintelui țării”, a declarat Anca Alexandrescu. 

 Valentin Naumescu, este de părere că românii cu viziuni conservatoare, suveraniste, ar trebui tratați drept trădători de țară și să suporte rigorile legii. Naumescu sugerează, de asemenea, într-un interviu pentru Aktual24, că postul Realitatea TV ar trebui închis de către CNA.

”Realitatea TV a devenit practic, în ultimele luni, oficina Kremlinului în România. De ce acest post nu este închis de CNA – pentru că OTV, postul lui Dan Diaconescu, a fost închis pentru mult mai puțin?” sună o întrebare din interviu.

Iar Naumescu răspunde:
”Eu nu urmăresc deloc Realitatea TV. Dar citesc, desigur, referiri care apar cu privire la acest post de televiziune pe platforme mediatice. Spuneam că în fiecare stat există legislație și există instituții responsabile pentru aplicarea legii. Nu este rolul meu să spun ce trebuie să se întâmple la Consiliul Național al Audiovizualului,

Ce post trebuie să închidă și ce post să țină deschis, nu sunt expert în mass media. Ce observ însă este într-adevăr această nemulțumire tot mai mare față de societate, față de discursul urii și față de influența rusă care sunt deversate, practic, pe aceste canale. Mă rog, unele sunt canale mass media, altele sunt rețele sociale, deci media sociale. Și e clar că aceia care trebuie să monitorizeze și să intervină – repet, pentru apărarea intereselor României și a societății românești – trebuie să o facă”.

Suveraniștii, trădători de țară și fani ai Rusiei

Mai mult, Naumescu susține că românii care sunt conservatori, suveraniști, sunt, de fapt, fani ai Rusiei și trădători de țară și trebuie să suporte rigorile legii, adică pînă la 20 de ani închisoare, conform art.394 din Codul penal:

”Eu am spus-o și cu alte ocazii. Aici nu vorbim despre conservatori sau suveraniști – aceștia sunt niște termeni care nu reflectă realitatea din România. Noi vorbim de niște trădători ai României. Uitați-vă, conservator este președintele Poloniei, și vedeți ce declarații face el cu privire la agresiunea rusă.

Deci la noi nu e vorba de niciun conservatorism sau suveranism. Sunt, pur și simplu, niște trădători ai României, care acționează în favoarea Rusiei. Și cred că în acest context, de fapt, trebuie tratate lucrurile, inclusiv din punctul de vedere al legii.

Nu e vorba doar că își exprimă și ei niște opțiuni politice și că au libertatea de exprimare a unei opinii politice. Bun, dar nimeni nu are libertatea să fie trădător al țării sale(…)Există o legislație și trebuie văzut mai departe ce se întâmplă cu cei care pe timp de război în Europa, de agresiune asupra democrației și a statului de drept din partea unei puteri străine, în speță Rusia, ce se întâmplă așadar cu cei care își trădează țara și susțin un stat agresor. Despre asta este vorba”. 

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI