ANPC: AMENZI DE 2,2 MILIOANE DE LEI, ÎN URMA CONTROALELOR LA CENTRELE PENTRU VÂRSTNICI

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a aplicat amenzi contravenţionale în valoare de peste 2,2 milioane de lei în urma controalelor desfăşurate, în ultimele zile, la centrele de îngrijire a persoanelor vârstnice.

Instituția a dispus oprirea temporară a prestării serviciilor în 59 de centre.

Comisarii au verificat condiţiile de igienă şi siguranţă alimentară, precum şi respectarea reglementărilor legale în vigoare.

Din cei 732 de operatori controlaţi, 632 au fost găsiţi cu abateri.

În urma verificărilor efectuate, au fost constatate nereguli semnificative care afectează atât sănătatea beneficiarilor, cât şi respectarea normelor de funcţionare, se precizează într-un comunicat al ANPC.

De asemenea, au fost retrase definitiv 1.870 de kilograme de produse neconforme, în valoare de 41.322 lei, a fost oprită temporar prestarea serviciilor în 59 centre, până la remedierea deficienţelor constatate, fiind aplicate 306 sancţiuni contravenţionale în valoare de 2.265.000 lei şi 338 avertismente.

Principalele abateri constatate vizează licenţe de funcţionare expirate şi lipsa autorizaţiei ISU, iar în ceea ce priveşte blocul alimentar comisarii au găsit o serie de nereguli legate de ustensile/veselă neconforme, materii prime cu stare termică modificată, produse cu termen de valabilitate depăşit (DLC), agregate frigorifice neigienizate, lipsa fluxului tehnologic, lipsa cântarului şi a meniului zilnic, produse fără elemente de identificare, etc.

În plus, au fost descoperite medicamente expirate, lactate depozitate la temperaturi necorespunzătoare (peste 23 de grade) şi produse care nu respectă temperatura recomandată de producător.

În spaţiile de cazare, au fost găsite nereguli privind lipsa covoraşelor antiderapante în băi şi la intrare, culoare ridicate faţă de nivelul solului şi camere cu praguri, calorifere cu urme de rugină, protecţia firelor electrice desprinsă, perne/saltele fără husă de protecţie, mobilier deteriorat, iluminat insuficient în băi, parchet deteriorat şi gresie spartă, pereţi cu infiltraţii de apă, sisteme de ventilaţie neigienizate, paturi metalice cu cadru ruginit, saltele pătate şi murdare, mobilier deteriorat şi perete cu vopsea exfoliată, etc.

„Nu ne vom opri aici, acţiunile vor continua în toată ţara, am efectuat până în prezent acţiuni la doar 785 de centre. Vom controla până la ultimul centru şi le vom relua din nou şi din nou până când aceşti operatori economici ori se apucă de altă meserie, ori respectă legea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor şi în special aceşti beneficiari, bătrânii noştri”, a declarat preşedintele ANPC, Cristian Popescu Piedone.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI