Potrivit rechizitoriului, cei doi au achitat, de exemplu, în jur de un milion și jumătate de euro pe zboruri cu avioane private sau elicoptere spre destinații de vacanță din țară și străinătate.
Procurorii susțin că fosta deputată Laura Vicol și soțul său, Vladimir Ciorbă, s-au lansat în cheltuieli de lux din banii păgubiților companiei Nordis.
Potrivit DIICOT, cei doi au achitat, de exemplu, în jur de un milion și jumătate de euro pe zboruri cu avioane private sau elicoptere spre destinații de vacanță din țară și străinătate.
De asemenea, cei doi au achiziționat mașini de lux de aproape 5 milioane de euro, notează Agerpres.
În referatul trimis în instanță, anchetatorii susțin că membrii rețelei Nordis au cheltuit din fondurile companiei, după bunul plac, sume exorbitante pe bunuri și servicii care nu au nicio legătură cu obiectul de activitate al firmei, exclusiv în beneficiul personal.
„Chiar dacă nu toate aceste cheltuieli au relevanță penală sub aspectul infracțiunii de delapidare, expunerea acestora este importantă în devoalarea modului în care, în mod cinic și în dispreț față de clienți, pe de o parte, membrii grupării, constant, au invocat în explicațiile oferite clienților, față de nerespectarea termenelor de construcție și livrarea unităților locative, dificultăți financiare, scumpirea materialelor de construcții. Pe de altă parte, s-au lansat în cheltuieli de lux și plăcere care nu sunt efectuate în scopul desfășurării activității economice, conform art. 25 din Codul fiscal. Astfel, au fost identificate, prin intermediul NORDIS TRAVEL SRL, cheltuieli de achiziții zboruri (comerciale și private) în valoare de nu mai puțin de 1.511.208 euro și 805.984 lei, din care zboruri private 857.796 euro și 691.948 lei. Facem precizarea că toate aceste cheltuieli nu au fost efectuate din fondurile societății de turism, ci din fondurile Nordis Management, fonduri constituite din banii clienților”, spun anchetatorii.
În concret, Nordis Management achiziționa servicii de la Nordis Travel, iar Nordis Travel achiziționa servicii de închiriere avioane private de la diferite companii de profil.
„Din această categorie, cheltuielile cu zborurile private (atât avion, cât și elicopter) constituie acte de delapidare, întrucât, analizând destinațiile, datele și persoanele care au beneficiat de acestea, s-a constatat că nu au absolut nicio legătură cu activitatea economică a grupului Nordis (promovarea proiectelor imobiliare), ci sunt efectuate exclusiv pentru vacanțe private, participarea la evenimente private, în beneficiul personal al soților Ciorbă Vladimir și Vicol Ciorbă Laura Cătălina. În destinațiile Nisa, Mykonos, Madris, Paris, etc, destinații care rezultă din documentația pusă la dispoziție de operatori, nu au fost identificate târguri imobiliare sau alt eveniment de acest tip, întâlniri de afaceri în interesul companiei sau orice alt demers care să aibă legătură cu business-ul grupului Nordis”, explică procurorii.
Achiziția de autoturisme, în special cele de lux – precum Ferrari, Bentley, Rolls Royce – a generat cheltuieli de 19.336.134 lei și 965.391 euro. După finalizarea contractelor de leasing, unele autovehicule au fost înstrăinate, încasându-se suma de peste 6 milioane lei.
Laura Vicol și Vladimir Ciorbă au fost duși la Curtea de Apel București, marți, cu propunere de arestare preventivă.
Instanța i-a lăsat liberi întrucât ordonanța de reținere a expirat, urmând să dezbată cererea procurorilor miercuri după-amiază.
Alți 9 inculpați sunt urmăriți penal în afacerea Nordis.
Acuzaţiile sunt de constituire a unui grup infracţional organizat, delapidare cu consecinţe deosebit de grave, spălare a banilor, evaziune fiscală, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, stabilirea cu rea-credinţă de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor, având ca rezultat obţinerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat ori compensări datorate bugetului general consolidat, toate în formă continuată.
Ioana Băsescu, fiica fostului preşedinte Traian Băsescu, şi fosta deputată PSD Andreea Cosma au fost acuzate de implicare în afacerea Nordis, în calitate de notăriţe, însă ele au fost lăsate de procurori să plece acasă, fiind cercetate sub control judiciar.
În urma percheziţiilor de luni, efectuate în România și Monaco, au fost identificate şi ridicate peste 50 de sisteme informatice şi dispozitive de stocare a datelor (laptopuri, tablete, un server, memory stick-uri şi hard-diskuri externe), telefoane mobile, sume de bani în lei, euro şi alte monede, înscrisuri, obiecte de lux (ceasuri, bijuterii şi genţi ce poartă însemnele unor mărci cunoscute).
Chestionat de jurnaliști despre audierile din afacerea Nordis, premierul Marcel Ciolacu a răspuns: ”Foarte bine, înseamnă că Justiția își face treaba. N-am mai comunicat de peste 2 ani de zile (cu Laura Vicol, n. red.).”
În decembrie, șeful executivului a prezentat, într-un mesaj video postat pe TikTok, 3 facturi despre care a susţinut că reprezintă plata zborurilor efectuate în străinătate cu aeronava Nordis.
Marcel Ciolacu a precizat că și-a plătit călătoriile din bani proprii.
„Toate zborurile pe bani publici au fost la economic”
”Cel mai mare atac asupra mea în această campanie electorală, a ţinut de nişte zboruri de-ale mele, dar fără să facă diferenţa că eu am zburat pe banii mei, pe banii mei personali, nu pe bani publici. Toate zborurile pe bani publici au fost la economic şi la fel voi continua”, a precizat liderul de la Palatul Victoria.
”Aceste zboruri [sunt] cumva legate de falimentul unei companii [Nordis – n. red]. Acum câţiva ani, acea companie nu avea nicio problemă, dimpotrivă, foarte multe persoane publice sau private importante din România, având contracte cu acea companie. În acel moment, nici patronii acestei companii şi nici compania nu prezentau că ar avea anumite probleme. Ce probleme au şi cum se va termina această poveste, nu este treaba mea, este treaba justiţiei”, a adăugat liderul de la Palatul Victoria.
„Am reacţionat greşit şi emoţional”
„Cred că treaba mea era să demonstrez că am toate cheltuielile pe care le-am făcut, le-am făcut din banii mei personali, atât pentru mine, cât şi pentru familia mea (…) Intenţionat se face o confuzie între o agenţie de turism şi o companie, deoarece în acel moment, acum câţiva ani, aveau aceeaşi denumire. Între timp, lucrurile s-au schimbat şi cred că greşeala a fost tot a mea. Eu am reacţionat greşit şi emoţional pentru că răspunsul meu ar fi inclus şi un membru al familiei, de fapt pe unicul meu fiu. Am crezut că aşa îl pot proteja pe fiul meu, dar am greşit şi îmi cer scuze pentru acest lucru”, a adăugat Marcel Ciolacu.
”Presupun că nu e nici prima şi nici ultima greşeală a mea, chiar dacă ocup, în acest moment vremelnic o funcţie publică”, a conchis premierul.