HANDBAL FEMININ: ROMÂNIA, UMILITĂ DE ȚĂRILE DE JOS, ÎN GOLDEN LEAGUE

Echipa naţionala feminină de handbal a României a fost învinsă de Țările de Jos, cu scorul de 26-41, joi seara, la Randers, în Danemarca, în turneul Golden League.

Turneul reprezintă o ultimă perioadă de pregătire înainte de Campionatul European.

În tabăra tricolorelor, jucătoarea Coronei Brașov, Alisia Boiciuc, a avut cea mai bună prestație, reușind să marcheze de 9 ori. Vineri, echipa antrenată de Florentin Pera și Bogdan Burcea are programat un antrenament, iar sâmbătă va avea meci cu Danemarca, de la ora 16.00, ora locală.

La Campionatul European – EHF EURO 2024, programat în perioada 28 noiembrie-15 decembrie în Austria, Ungaria şi Elveţia, echipa României va evolua în Grupa B, alături de Cehia, pe care o va întâlni pe 29 noiembrie, Muntenegru şi Serbia.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI