PASTILA PENTRU SUFLET

Pilda zilei

Puterea exemplului

O furtună puternică se abătuse asupra mării. Vântul sufla cu putere, răscolind
suprafaţa şi producând curenți care ajungeau în adâncuri şi smulgeau din loc
vietuitoarele marine, purtându-le la zeci de metri de țărm. Dimineaţă, furtuna se
potoli, apa se domoli şi se retrase, dar plaja era o imensă întindere de noroi, pe
care se zvârcoleau, în agonie, mii de stele marine, aproape nemişcate, care trăgeau să moară. În mulţimea adunată acolo, un copil, însoțit de tatăl său, privea cu ochii trişti micuțele steluţe de mare. Brusc, se desprinse din mâna tatălui său, alergă spre ele şi, luând câte una pe rând, începu să le arunce în mare. Un om, văzându-l, strigă către el:
– Dar ce faci, copile?!
– Arunc în apă stelele de mare. Altfel vor muri toate pe plajă, răspunse copilul, fără a se opri.
– Dar pe plaja asta sunt mii şi mii de stele de mare. Cu siguranţă nu ai să poți să le salvezi pe toate. Sunt prea.multe, îi strigă bărbatul. Nu poți schimba lucrurile!
Copilul zâmbi, se aplecă iar şi mai culese o stea de mare. Aruncând-o în mare, răspunse:
– lată, am schimbat lucrurile pentru aceasta!
Bărbatul rămase o clipă mut, apoi se aplecă, îşi scoase pantofii şi şosetele, coborî şi el pe plajă și începu să adune stelele de mare şi să le arunce in apă. După un timp, coborâră încă două fete, şi începură şi ele să arunce stelele marine în apă. Apoi, alte sute de oameni făcură acelaşi lucru. În felul acesta, le salvară pe toate. Pentru ca lumea să se schimbe, ar fi suficient ca cineva, chiar şi un copil, să aibă îndrăzneala de a incepe.
Pentru noi creștinii, stele de mare sunt rugăciunile pentru semeni, pentru lumea-ntreaga. Putem participa la durerea lumii rugându-ne unii pentru alții.
Numai în comunitate și comuniune putem fi creștini cu adevărat si mila cea mai mare pe care o putem face oricare dintre noi, bogați sau săraci și oricum am fi este să fim uniți în rugăciune, înlănțuiți în rugăciun.

Sursa: Realitatea Spirituala

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI