De ce nu au venit încă deciziile cu recalcularea pensiilor și când pot afla seniorii cât vor primi? Răspunsul șefului Casei Naționale de Pensii, la Realitatea Plus

Seniorii României așteaptă cu nerăbdare mult anunțata recalculare a pensiilor. Cu toate acestea, mulți pensionari se întreabă ce îi așteaptă în noua lege a pensiilor și de ce s-a amânat trimiterea deciziilor.

Inițial s-a spus că începând din luna mai vor veni decizii de recalculare acasă, iar din luna septembrie vor începe să primească efectiv pensiile recalculate. Cu toate acestea, deciziile cu noile pensii crescute întârzie să apară, iar pensionarii se simt tot mai frustrați.

Șeful Casei Naționale de Pensii, Daniel Baciu, a explicat la Realitatea Plus motivele întârzierii și a oferit informații suplimentare despre procesul marii recalculari a pensiilor:

Realitatea Plus: Ce se intampla din septembrie, de ce s-a amanat trimiterea deciziilor, pentru ca initial se spunea ca incepand din luna mai vor veni decizii de recalculare acasa, pentru ca din luna septembrie sa fie efectiv recalculata sau primita pensia recalculata

Daniel Baciu: Acest document, decizia, este un document de informare. Nu este prevazut un termen expres in lege. Noi trebuie sa emitem aceste decizii tuturor pensionarilor pana la data de 1 septembrie 2024 cand oamenii vor primi efectiv pensiile recalculate

Realitatea Plus: Deciziile acestea vor fi, incepanad cu luna august, trimise catre romani, sau din ce luna mai exact?

Daniel Baciu: Nu pot sa va spun exact acum in momentul de fata exact cand le vom emite, cert este ca in vara va trebui sa incepem sa tiparim aceste decizii de pensionare si trebui expediate catre beneficiari, catre pensionariu astfel incat cand ei vor primi pensia sa stie exact cat primesc in urma acestei recalculari.

Realitatea Plus: Momentul in care ei primesc efectiv pensia recalculata, majorata sau nu

Daniel Baciu: Sa stiti ca o mare parte dintre pensionari vor primi cresteri ale pensiilor in urma acestui proces de recalculare. Nici o pensie nu va scadea, este foarte clar specificat in lege acest lucru, chiar daca din noua formula de calcul ar iesi un cuantum mai mic, legea spune foarte clar ca ramane in plata cuantumul cel mai avantajos

Realitatea Plus: I-ar fi ajutat pe romani daca ar fi primit aceste decizii de recalculare mai din timp, pentru ca ei sa vada si sa sesizeze daca e vreo eventuala greseala, sa fie reparata pana in momentul septembrie, pana cand vor fi efectiv majorate pensiile

Daniel Baciu: Sa stiti ca noi am lucrat in aceasta perioada pe repede-inainte, pentru ca timpul, vedeti si dumneavoastra, este foarte scurt. De abia la sfarsitul anului trecut am avut legea aprobata in parlament, normele de aplicare aveau un termen de 90 de zile de la data publicarii in Monitorul Oficial si au fost aprobate saptamana trecuta. Noi nu puteam sa ne apucam de calculul efectiv de softul informatic pana cand nu aveam o certitudine clara, si anume o lege publicata in Monitorul Oficial. De acum deja noi lucram la Casa Nationala de Pensii cu echipa de experti de la firma care asigura sistemul informatic integrat Casei Nationale de Pensii.

Deja purtam aceste discutii iinca de aproape de o luna de zile noi purtam aceste discutii pe noul soft, pentru ca aveam deja legea si aveam aceasta mica incertitudine in normele de aplicare. Avem totul, termenele sunt foarte scurte, si paracti cand se incheie procesul de evaluare urmeaza recalcularea dupa ce softul este facut. Deci lucrul acesta se va putea intampla undeva in vara, cand firma o sa finalizeze programul informatic de recalculare a tuturor pensiilor, si dupa aceea incepem sa emitem deciziile de pensii astfel incat in septembrie oamenii deja sa primeasca pensiile marite in urma recalcularii.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI