Risc mare de viituri pe mai multe râuri din țară. Cod galben emis de INHGA

Ploile din ultimele zile au dus la creșterea debiturilor mai multor râuri și există chiar riscul de inundații.

Specialiştii I.N.H.G.A. au instituit, miercuri, cod galben de inundaţii, până joi, la ora 16:00, pe râuri din centrul ţării. Potrivit I.N.H.G.A., codul galben va afecta anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Târnava Mare (judeţele: Harghita, Mureş, Braşov, Sibiu şi Alba), Mureş (judeţele: Alba, Sibiu şi Hunedoara), Târlung (afluent al Râului Negru, în judeţele: Braşov şi Covasna) şi Olt (judeţele: Braşov, Harghita, Sibiu şi Vâlcea).

”Menţionăm că Atenţionarea Hidrologică vizează în principal fenomenele de scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici, cu posibile efecte de inundaţii locale, care se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri mici din bazinul hidrografic Olt – afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Şercaia – amonte staţia hidrometrică Sebeş Olt”, a transmis I.N.H.G.A.

Specialiştii recomandă populaţiei vigilenţă sporită în cazul desfaşurării unor activităţi expuse la inundaţii.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI