Verdict dur pentru Paul Pogba în cazul de dopaj. Carieră încheiată pentru starul francez?

Solicitarea Parchetului antidoping a fost acceptată în totalitate, iar Paul Pogba a primit o suspendare de patru ani.

A fost cel mai rău rezultat posibil pentru Paul Pogba. Mijlocașul lui Juventus, depistat pozitiv la testosteron după meciul cu Udinese din 20 august, a fost suspendat pentru patru ani. Astfel, cererea parchetului antidoping a fost acceptată în totalitate. Apărarea lui Paul Pogba a justificat rezultatul cu un supliment alimentar prescris de un medic din Statele Unite în timpul meciului cu Udinese din 20 august, când a fost depistat pozitiv la testul antidoping, însă judecătorii nu au crezut în această variantă.

Carieră încheiată pentru campionul mondial francez?

Ei bine, la 31 de ani pe care îi va împlini pe 15 martie, este complicat să ne gândim la o revenire a sa pe teren la cel mai înalt nivel.

Paul Pogba, internațional francez cu 91 de selecții și câștigător al Cupei Mondiale din 2018, și-a început cariera în Franța și s-a transferat la Manchester United în 2009.

Nereușind să se facă remarcat, a ajuns să se mute la Juventus în 2012 și, patru ani mai târziu, Manchester United a plătit 105 milioane de euro pentru a-l aduce din nou pe Old Trafford pe mijlocaș. În 2022, el s-a întors gratis la formația bianconero.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI