Prima apariţie publică a lui Klaus Iohannis din 2024. Ce întrevederi importante are astăzi președintele României

Preşedintele Klaus Iohannis are luni prima apariţie publică din acest an, după mai bine de o lună, timp în care mai multe evenimente au avut loc, cel mai amplu dintre ele fiind protestul transportatorilor și al fermierilor, ajuns astăzi la ziua cu numărul 13. Șeful statului are astfel, pe agendă primirea prim-ministrului Vietnamului, dar și a opt ambasadori străini cu ocazia prezentării scrisorilor de acreditare.

Conform agendei oficiale, luni, de la ora 15.00, Iohannis îl primeşte pe prim-ministrul Republicii Socialiste Vietnam, Phạm Minh Chính.

De la ora 16.00, preşedintele are programată primirea ambasadorilor agreaţi ai Republicii Federative a Braziliei, Ricardo Guerra de Araújo, Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, Giles Portman, Republicii Albania, Enkeleda Mërkuri, Republicii Elene, Evangelia Grammatika, Republicii Armenia, Tigran Galstyan, Republicii Azerbaidjan, Güdsi Dursun ŏglu Osmanov, Republicii Tunisiene, Sami Nagga, şi Japoniei, Takashi Katae.

Cea mai recentă apariţie publică a preşedintelui Iohannis a avut loc în 18 decembrie 2023, cu ocazia ceremoniei de decorare a Asociaţiei Code for Romania. De la acea dată, Klaus Iohannis nu a mai avut program public, Administraţia Prezidenţială transmiţând doar mesaje cu ocazia a diverse evenimente sau anunţuri referitoare la semnarea unor decrete.

Absenţa îndelungată a preşedintelui Klaus Iohannis din spaţiul public a fost prilej de ironii pe reţelele sociale, iar deputatul AUR Adrian Axinia a reclamat la Polţie  dispariţia sa.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI