Nicolae Ciucă: În fiecare an, în România avem aproximativ 116 kg de ambalaje pe cap de locuitor, din care se reciclează mai puţin de jumătate. În Dunăre pe zi ajung aproximativ 4,2 tone de ambalaje

Preşedintele Senatului, liderul PNL Nicolae Ciucă a declarat joi, la evenimentul de lansare a Sistemului de Garanţie-Returnare, că în fiecare an, în România avem aproximativ 116 kg de ambalaje pe cap de locuitor, din care se reciclează mai puţin de jumătate iar în Dunăre pe zi ajung aproximativ 4,2 tone de ambalaje.

”Este important să spunem că în fiecare an, în România, conform datelor statistice, avem aproximativ 116 kg de ambalaje, de deşeuri, pe cap de locuitor, din care se reciclează mai puţin de jumătate. De asemenea, tot din date ştim că în Dunăre pe zi ajung aproximativ 4,2 tone de ambalaje, ceea ce înseamnă într-un an de zile mai mult de 1500 de tone, ceea ce este foarte mult. Şi, de asemenea, cu toţii am văzut, pe unde ne duc paşii, imaginaţia aceasta absolut dezagreabilă cu foarte multe sticle, peturi şi alte deşeuri care pot fi reciclabile”, a spus preşedintele PNL.

Nicolae Ciucă a arătat că există şi o normă europeană, care prevede ca până în 2025, 77 % din pet-uri să fie colectate şi reciclate iar până în 2027, 90 %, astfel că proiectul îşi propune o abordare prietenoasă cu mediul şi colectarea a cât mai multor deşeuri. 

”Din discuţiile pe care le-am avut cu specialişti în domeniu, de la Ministerul Mediului, acest proiect este destinat să acopere colectarea şi reciclarea a aproximativ 7 miliarde de pet-uri pe an, ceea ce este foarte foarte important atât pentru mediu cât şi pentru economie. Ştiu că prin acest demers, dincolo de menirea aceasta de a face şi a conştientiza ca fiecare dintre noi să avem o abordare cât se poate de prietenoasă cu mediul şi prin demersurile noastre, ale fiecăruia dintre noi, să putem să contribuim la acest proiect şi să putem să ne bucurăm de o Românie mai curată, asigurăm şi un proiect important în ceea ce priveşte parteneriatul public-privat”, a mai spus Ciucă.

Preşedintele PNL a arătat că mediul antreprenorial, prin angajamentul său în acest proiect, are şi o componentă din care asigură locuri de muncă.

”Peste 600 de locuri de muncă vor fi asigurate până la sfârşitul anului şi desigur, pe măsură ce proiectul se consolidează, vom avea mai multe locuri de muncă. Sunt 16 centre regionale în toată ţara şi aproximativ 80.000 de astfel de puncte de colectare, fiecare dintre ele fiind destinate să asigure colectarea şi reciclarea”, a completat Ciucă. Nicoale Ciucă a subliniat că proiectul reprezintă cel de-al doilea cel mai mare proiect european după Germania.

”Dincolo de dimensiunea lui, cred că este o chestiune de conştiinţă a noastră, a fiecăruia dintre noi. (..) Şi în sistemul de educaţie, ca de altfel şi în familiile noastre, fiecare dintre noi trebuie să avem această grijă de a ne învăţa copiii ce înseamnă să ai o abordare protectivă cu mediul înconjurător”, a spus Ciucă.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI