Reforma pensiilor speciale ajunge în Parlament, dar beneficiarii și-au păstrat aproape toate privilegiile

Zi decisivă pentru pensiile speciale. Reforma cu ultimele modificări ajunge pe masa deputaților, cameră decizională. Deși în forma actuală pensiile magistraților rămân aproape neatinse, reforma ar putea fi din nou atacată la Curtea Constituțională.

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, luni, că prin amendamentele depuse la legea pensiilor speciale să se încheie cât mai repede ”anomaliile” privind plata unor pensii mai mari decât veniturile din perioada activă. „Regulile trebuie, totuşi, să fie la toată lumea la fel”, a afirmat liderul social-democrat.

Ministra Justiţiei Alina Gorghiu a declarat, întrebată fiind dacă poate garanta, din discuţiile avute cu magistraţii, că nu vor atac la Curtea Constituţională (CCR) legea pensiilor speciale, că nu poate garanta nimic, poate doar să îşi dorească să nu fie sesizat actul normativ de către judecătorii constituționali. 

CE MODIFICĂRI AU FOST ADUSE REFOMEI PENSIILOR SPECIALE

– baza de calcul la magistrați- 80% din ultimii 4 ani, în loc de 12 luni

*vechime minim 25 ani în domeniu + 60 ani împliniți

– vârsta de pensionare crește treptat + 4 luni/an (săgeată) 60 ani în 2.063

– impozit progresiv pe partea de necontributivitate care depășește salariul mediu pe economie, cu 15% pentru diferența dintre câștigul net și cel brut și cu 20% pe valoarea care depășește valoarea câștigului brut.

SURSA: document obținut de Realitatea PLUS 

Pensia specială medie a crescut de 105 ori mai mult ca pensia medie normală în ultimele 4 luni. Verdict necruțător de la un fost ministru

 
 

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI