Dănuț Lupu s-a predat autorităților române, pe aeroportul Otopeni

Dănuț Lupu s-a predat duminică autorităților din România! Fostul fotbalist a fost preluat de Poliție și dus după gratii după ce a ajuns pe aeroportul Otopeni din vacanța petrecută în Dubai, potrivit Realitatea PLUS. 

Fotbalistul Dănuț Lupu s-a predat poliției după vacanța petrecuta în Dubai. Acesta a fost preluat de autoritățile române de pe aeroportul Otopeni și ajunge după gratii, la Penitenciarul Rahova.

Fostul internațional are de executat 7 luni de închisoare după ce a fost prins de mai multe ori fără permis.

Condamnat la șapte luni de închisoare, Dănuț Lupu a promis că se întoarce duminică în țară când a fost dat verdictul justiției. Acesta se afla la acel moment în vacanță în Dubai.

Nu este, însă, pentru prima dată când fostul fotbalist ajunge în spatele gratiilor. În Grecia, Lupu a stat două luni și jumătate din cauza unei presupuse legături cu mafia de acolo. Bărbatul a povestit că acolo a încercat să își ia viața. 

„În Grecia e lege că n-ai voie să ții mai mult de 30 de zile un om în arestul poliției. Când m-au arestat pe mine, coboram spre chioșc să-mi iau țigări. 
După 52 de zile m-au dus la penitenciar!
Am luat un pumn de pastile, am încercat să mă otrăvesc!
(M-au acuzat că eram – n.r) șeful Mafiei românești din Grecia!”, a declarat Dănuț Lupu. 

Dănuț Lupu, declarație cutremurătoare după condamnarea sa: Am luat un pumn de pastile, am încercat să mă otrăvesc!

Dănuț Lupu a anunțat că se va preda când revine, duminică, din vacanța din Dubai. El a transmis acest lucru într-o declarație dată presei, menționează Realitatea PLUS.

„Vin din Dubai, acolo unde am fost cu soția mea. Sper din tot sufletul ca la aeroport să nu se facă spectacol și lucrurile să decurgă normal, astfel încât toată lumea să își facă datoria”, a menționat Dănuț Lupu în declarația de presă.

Fostul internațional Dănuț Lupu a fost condamnat la închisoare pentru că a condus în mod repetat fără a avea carnet. Impresionat de povestea lui, George Becali s-a oferit să îl angajeze la FCSB după ce își ispășește pedeapsa, relatează Realitatea PLUS.

Dănuț Lupu a fost dat în urmărire la începutul săptămânii, după ce a fost condamnat la 7 luni și 10 zile de închisoare cu executare. El trebuie să se predea la Penitenciarul Rahova, după ce i-a fost respins apelul, scrie realitateasportiva.net. 

De ce a fost condamnat Dănuț Lupu la 7 luni de închisoare

Dănuț Lupu a fost prins de Poliție fără permis de mai multe ori în ultimul an. Pe 30 iulie 2022, la numai o săptămână după ce fusese condamnat la o pedeapsă cu suspendare de Curtea de Apel Galaţi, a fost oprit de Poliția Rutieră în judeţul Ilfov. Fostul internațional avea permisul de conducere suspendat. Așa că oamenii legii care l-au oprit i-au întocmit dosar penal.

Iar pe 4 septembrie 2023, Dănuț Lupu s-a prezentat în fața judecătorului într-un nou termen după ce a fost surprins, în mai multe rânduri, conducând fără carnet. Pe fond, oficialul Clubului Sportiv Dinamo a primit o condamnare de închisoare cu executare de 7 luni și 10 zile și a formulat apel. 

Atunci, avocatul a cerut transformarea pedepsei în amendă penală, judecătorii au rămas în pronunțare pentru data de 2 octombrie, în timp ce procurorul a fost intransigent: „Inculpatul nu poate evita închisoarea”. 

 

 

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI