Data de la care românii vor putea călători fără viză în SUA

Andrei Muraru, ambasadorul României la Washington, a făcut un anunț despre data la care românii vor putea călători fără viză în SUA.

Acesta a declarat că mai sunt doar doi ani până când țara noastră va putea adera la programul Visa Waiver, adică românii vor putea călători în Statele Unite fără viză. 

”Nu am nicio îndoială că România va intra în programul Visa Waiver la 1 decembrie 2025. Sunt gata să pun și rămășag cu dumneavoastră pentru că știu cum stau lucrurile, știu care este angajamentul Statelor Unite în această direcție, știu ce face România și ce a făcut România în ultimele luni în această direcție. Avem un comitet interministerial și știm cum arată cifrele. Cifrele arată bine și vor arăta și mai bine anul viitor, adică știți că avem de fapt două culoare pe care alergăm în aceași timp”, a declarat Andrei Muraru la un post de televiziune.

”Pe de o parte, sunt câteva acorduri privind prevenirea și combaterea terorismului și a infracționalității transfrontaliere și, pe de altă parte, avem această rată de refuz care anul acesta sperăm să fie undeva spre 7-8% și care trebuie să fie sub 3% într-un an fiscal american, adică de la 1 octombrie până la sfârșitul lunii septembrie a anului viitor. Acest lucru suntem convinși că îl putem face anul viitor. Aceste acorduri să fie încheiate anul acesta și anul viitor să putem să ne concentrăm doar pe această scădere a ratei de refuz sub 3%.

Este un proces formal în care Departamentul Securității Naționale împreună cu Departamentul de Stat al Statelor Unite propun Congresului ca România să devină parte a programului Visa Waiver și suntem convinși că putem să avansăm în această direcție. Va fi un pas extraordinar, în primul rând, nu pentru mândria noastră, dar pentru statutul României în raport cu Statele Unite”, a mai spus Andrei Muraru.

Sursa: Tabu.RO

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI