Vladimir Putin spune că ofensiva ucraineană a început, dar a eşuat până acum

Liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, a declarat vineri că Ucraina a început o contraofensivă majoră împotriva armatei sale, dar susţine că forţele ucrainene nu au reuşit să îşi atingă obiectivele, în ciuda luptelor intense care au loc de cel puţin trei zile, relatează Reuters.

„Putem afirma cu siguranţă că această ofensivă a început. Acest lucru este evidenţiat de utilizarea rezervelor strategice ale armatei ucrainene”, a declarat Putin la Soci. „Trupele ucrainene nu şi-au atins obiectivele în niciun sector”, a adăugat el.

Putin a mai spus că luptele au fost foarte intense în ultimele trei zile, dar că „inamicul nu a avut succes” în niciuna dintre bătălii.

Moscova a afirmat vineri că a respins mai multe atacuri ucrainene în sudul Ucrainei, în special în regiunea Zaporojie. „În ultimele 24 de ore, forţele ucrainene au continuat tentativele lor de a desfăşura ofensive în regiunile Iujno-Doneţk şi Zaporojie”, a precizat Ministerul rus al Apărării într-un comunicat, asigurând că acestea au fost respinse datorită „acţiunilor decisive (…) ale unităţilor militare ruse”, potrivit aceleiaşi surse.

 

Sursa: Adevarul Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

ULTIMELE ȘTIRI