Anunț major pentru elevii claselor a XII-a! Ce se va întâmpla cu examenul de Bacalaureat

Ministerrul Educaţiei pupune, într-un act normativ supus dezbaterii publice, echivalarea probelor orale ale Bacalaureatului cu notele din liceu. De asemenea, evaluarea de clasa a VI-a ar urma să nu se mai ţină.

Potrivit Ministerului Educaţiei, în ceea ce priveşte echivalarea competenţelor într-o limbă străină, există mai multe tranşe.

Elevii cu mediile cuprinse între 5 şi 5.99 vor primi nivelul A 1, iar cei cu mediile cuprinse între 8.50 şi 10 vor avea nivelul B2.

Pentru echivalarea competenţelor digitale, utilizator începător va fi desemnat un elev cu media cuprinsă între 5 şi 5.99, ajungându-se ca, cei cu meii cuprinse între 8.50 şi 10 să fie desemnaţi utilizatori experimentaţi.

Pentru comunicarea în limba română / limba maternă, elevii cu medii cuprinse întrre 5 şi 6.99 vor primi calificativul ”nivel mediu”, cei cu medii cuprinse între 7 şi 8.49 vor fi de ”utilizator avansat”, iar cei cu medii peste 8.50 vor primi calificatiovul ”nivel experimentat”.

Ministerul Educaţiei precizează, într-un comunicat de presă, că probele orale se echivalează în 7 zile de la intrarea în vigoare a actului normativ.

”La examenul naţional de bacalaureat, pentru anul şcolar 2022 – 2023, probele de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, probele de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă pentru elevii care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităţilor naţionale, probele de evaluare a competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională studiată pe parcursul învăţământului liceal şi probele de evaluare a competenţelor digitale se echivalează/se recunosc conform metodologiei aprobate prin ordin al ministrului educaţiei, în termen de 7 zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă”, a transmis Ministerul Educaţiei.

De asemenea, ministerul publica Metodologia pe baza căreia se vor echivala aceste probe.

ŞTIRE INIŢIALĂ: ”Se prevede ca, pentru anul şcolar 2022 – 2023, probele de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, probele de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă pentru elevii care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităţilor naţionale, probele de evaluare a competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională studiată pe parcursul învăţământului liceal şi probele de evaluare a competenţelor digitale se echivalează/se recunosc conform metodologiei aprobate prin ordin al ministrului educaţiei”, se arată în Nota de fundamentare a OUG supuse dezbaterii publice.

De asemenea, se prevede ca, pentru anul şcolar 2022 – 2023, evaluarea elevilor prin două probe transdisciplinare: limbă şi comunicare, matematică şi ştiinţe, la finalul clasei a VI-a nu se mai organizează.

”În sesiunea 2023, concursul naţional de ocupare a posturilor didactice de predare din învăţământul preuniversitar va consta în susţinerea de către candidaţi a unei probe scrise, similar modalităţii de organizare a acestui concurs în sesiunile 2020 şi 2021. Organizarea concursului va asigura încadrarea unităţilor de învăţământ cu personal didactic de predare calificat”, se mai arată în documentul citat.

Ministerul Educaţiei precizează că propune aceste mpsuri, în principal, ”în vederea asigurării dreptului constituţional al tuturor absolvenţilor la învăţătură, examenul naţional de bacalaureat să poată fi susţinut în timp util, de un număr de 147.491 de elevi, astfel încât să nu se perturbe nici calendarele de admitere în învăţământul postliceal/universitar, dar nici calendarul examenelor celorlalte examene naţionale care se desfăşoară în această perioadă”.

”În contextul în care activităţile specifice procesului educaţional sunt afectate de desfăşurarea grevei generale din învăţământul preuniversitar, iar susţinerea examenului de bacalaureat presupune încadrarea într-un calendar care să nu afecteze dreptul absolvenţilor care promovează examenul de a-şi continua studiile în învăţământul postliceal/universitar, se impune luarea unor măsuri administrative cu privire la modul de desfăşurare şi de susţinere de către aceştia a examenului, programat după încheierea cursurilor anului şcolar 2022 – 2023. În acest sens, subliniem faptul că evaluarea continuă la disciplinele subsumate probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale a fost finalizată prin medie anuală, iar nivelul mediilor multianuale – echivalate cu niveluri de competenţă în baza unei metodologii specifice – pot suplini cu succes o evaluare sumativă, finalizată cu un nivel de competenţă”, se mai aratră în document.

 

 

Sursa: Adevarul Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

ULTIMELE ȘTIRI