Cutremur cu magnitudinea 4.9, în judeţul Arad. Seismul a fost urmat de o replică

Un cutremur cu magnitudinea 4.9 s-a produs, luni seară, în judeţul Arad, la o adâncime de 2,2 kilometri, anunţă Institutul pentru Fizica Pământului, care a revizuit informaţiile iniţiale. Magnitudinea anunţată iniţial era 4.6.

IGSU a anunţat că, în judeţele unde seismul a fost resimţit, echipaje operative vor face recunoaşteri în teren. Un nou cutremur, cu magnitudinea 4.3, a avut loc în aceeaşi zonă.

”În ziua de 22.05.2023, 20:46:42 (ora României), s-a produs în Crişana, Arad, un cutremur mediu cu magnitudinea ML 4.9, la adâncimea de 2.2 kilometri”, a precizat INFP.

Cutremurul a avut intensitatea VI.

Cutremurul s-a produs la 15 kilometri SE de Arad, 45 kilometri NE de Timisoara, 69 kilometri SE de Bekescsaba, 95 kilometri N de Resita.

Potrivit INFP, cutremurul a avut loc în Crişana, judeţul Arad, având magnitudinea ML 4.6, şi s-a produs la o adâncime de 13 kilometri.

Intensitatea seismului a fost VI.

Cutremurul s-a produs la 22 kilometri SE de Arad, 47 kilometri NE de Timisoara, 74 kilometri SE de Bekescsaba, 92 kilometri N de Resita.

”În urmă cu puţin timp, în Banat, Arad s-a produs un cutremur cu intensitatea de 4,6 pe Richter. Până la acest moment, nu au fost primite apeluri prin intermediul 112 şi nici nu au fost semnalate pagube materiale sau victime. Echipaje operative din judeţele unde seismul a fost resimţit vor fi trimise în teren pentru efectuarea misiunilor de recunoaştere”, a transmis Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).

IGSU a precizat că, în cazul seismelor, Sistemul RO-ALERT nu va difuza notificări anterior declanşării acestora. Ulterior producerii cutremurului, în cazul în care acesta generează consecinţe grave, vor putea fi difuzate mesaje de avertizare a populaţiei, cu măsuri de protecţie adecvate (de exemplu: puncte de distribuţie a ajutoarelor de urgenţă).

Potrivit INFP, luni, la ora 20:46:43 (ora României), s-a produs, în zona Banat, judeţul Arad, un cutremur mediu cu magnitudinea ML 4.6, la adâncimea de 15 kilometri.

Cutremurul s-a produs la 24 kilometri SE de Arad, 45 kilometri NE de Timisoara, 77 kilometri SE de Bekescsaba, 89 kilometri N de Resita.

 

Sursa: Adevarul Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI