Nicolae Ciucă: Regele Charles al III-lea a acţionat întotdeauna ca un adevărat ambasador al României

Premierul Nicolae Ciucă, prezent joi la recepţia organizată de Ambasada Marii Britanii cu ocazia încoronării Regelui Charles al III-lea, a declarat că acesta a acţionat întotdeauna ca un „adevărat ambasador al României”.

„Am avut ocazia să îl întâlnesc pe majestatea sa Regele Charles al III-lea pe parcursul mandatului meu şi nu pot decât să susţin ideea că a acţionat întotdeauna ca un adevărat ambasador al României, cu o profundă afinitate pentru ţara noastră, promovând România inclusiv ca destinaţie turistică, dar şi în numeroase acţiuni umanitare şi de cercetare a unor importante teme de interes comun. Majestatea sa reprezintă una dintre cele mai importante legături dintre ţările noastre. Îl felicit pe majestatea sa regele Charles al III-lea pentru încoronare şi pentru asumarea dificilei responsabilităţi de a domni ca suveran al Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord în aceste vremuri deosebit de complicate”, a spus premierul.

Nicolae Ciucă a declarat că România şi Marea Britanie au o relaţie „excelentă”, concretizată în parteneriatul strategic reînnoit în urmă cu două luni.

„Suntem ţări cu viziuni similare, nu doar aliaţi, iar politicile noastre în materie de securitate, apărare şi afaceri externe sunt, practic, similare. În această perioadă complicată, în care Rusia a declanşat un război pe scară largă asupra Ucrainei, prietenia, cooperarea şi relaţia militară dintre ţările noastre se bucură de o şi mai mare apreciere”, a declarat premierul.

El a menţionat că Marea Britanie a fost „întotdeauna un partener esenţial al României”, în special în împărtăşirea de lecţii învăţate şi de bune practici.

„Au fost multiple ocazii în care militarii noştri au luptat umăr la umăr într-o serie de teatre de operaţii de primă importanţă pentru Alianţa nord-atlantică şi în cadrul diferitelor coaliţii de voinţă ale ţărilor democratice cu valori similare. Educaţia, cercetarea, formarea, expertiza sunt alte domenii de cooperare de primă importanţă pentru cetăţenii noştri”, a spus Ciucă.

Premierul a evidenţiat că peste un milion de români au ales să locuiască în Regatul Unit, unde au fost „bine primiţi” şi s-au integrat în societatea britanică.

Totodată, Nicolae Ciucă i-a mulţumit ambasadorului britanic Andrew Noble pentru modul în care şi-a desfăşurat activitatea pe parcursul celor două mandate la Bucureşti.

 

 

Sursa: Adevarul Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

ULTIMELE ȘTIRI