Răspunsul halucinant al Fondului de Garantare a Asiguraților la solicitarea Eurohold și BERD

Au trecut 30 de zile de când acționarii Euroins, respectiv Eurohold și Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare, au trimis autorităților române o scrisoare prin care solicitau o întâlnire directă, pentru a găsi soluția prin care bugetul statului să nu fie păgubit în urma declanșării procedurii de insolvență a asigurătorului. În total, ar fi vorba de aproximativ un miliard de euro salvați de la buget. Guvernul, Parlamentul și Autoritatea de Supraveghere Financiară nu au reacționat. În schimb, Fondul de Garantare a Asiguraților a transmis un răspuns halucinant, prin care anunță că îi sunt depășite limitele mandatului acordat de ASF, respectiv de conservare a patrimoniului.

(…)Autoritatea de Supraveghere Financiară a procedat la numirea FGA în calitate de administrator interimar cu atribuțiile prevăzute de Legea nr. 213 din 2015 și precizate în cadrul Deciziei ASF nr. 264 din 17 martie 2023. Potrivit Legii nr. 213 din 2015, art. 2 alin.5 în calitate de administrator interimar, Fondul asigură administrarea și conducerea asigurătorului și adoptă măsurile necesare pentru împiedicarea diminuării activului și sporirii pasivului asigurătorului, concomitent cu conservarea bunurilor acestuia. Astfel că, la acest moment FGA nu poate da curs acestei solicitări deoarece aceasta depășește limitele mandatului acordat de autoritatea de reglementare în domeniu, precum și cele prevăzute de lege astfel cum le-am menționat mai sus, respectiv de conservare a patrimoniului”.

 

Imagine

Acesta este răspunsul pe care Fondul de Garantare a Asiguraților l-a trimis către EUROHOLD, acționarul principal al Euroins. Practic, FGA spune cu ce ar fi trebuit să se ocupe în această perioadă și nu a făcut-o. Din această reacție se subînțelege că FGA nu a căutat soluții și nu s-a comportat ca un administrator, ci ca un veritabil lichidator al societății la care au asigurări RCA aproape 3 milioane de români.

FGA A FĂCUT PLĂȚI FĂRĂ SĂ ANUNȚE ACȚIONARII

Din 17 martie, data în care ASF a declanșat procedura de insolvență pentru EUROINS, FGA a făcut plăți de aproximativ 75 de milioane de lei, fără să se consulte cu acționarii, deci a diminuat activele societății.

DOVADA CĂ FGA VREA SĂ DESFIINȚEZE AGENȚIILE EUROINS

Același Fond de Garantare nu a recuperat de la brokerii de polițe RCA decât 20 din cele 64 de milioane de lei datorate, fapt care a dăunat, de asemenea, activelor societății. Mai mult, Fondul de Garantare le-a transmis asiguraților EUROINS să își ceară banii pe polițe înapoi, ceea ce a făcut să crească pasivul societății.

De asemenea, FGA a făcut demersuri pentru vânzarea spațiilor deținute de EUROINS, comportându-se ca un lichidator. Un document al FGA demonstrează că acolo unde spațiile sunt închiriate, Fondul desființează pur și simplu agențiile, impunând denunțarea unilaterală a contractelor de închiriere casarea bunurilor inventariate.

GUVERNUL ȘI PARLAMENTUL NU AU RĂSPUNS SOLICITĂRILOR EUROINS. PAGUBA ESTE DE 1 MILIARD DE EURO

Toate acestea au fost făcute doar într-o lună și jumătate, timp în care FGA nici măcar n-a mimat administrarea și conducerea EUROINS, luând doar decizii de distrugere a liderului de pe piața polițelor RCA.

DOAR JUSTIȚIA VA FACE LUMINĂ ÎN CAZUL EUROINS

Surse din piață spun că Fondul a alimentat cu bani conturile unor service-uri agreate de persoane importante din Fond și din ASF. Mai mult, FGA a dat curs executărilor silite înainte de o decizie a Adunării Generale a Acționarilor și înainte de o decizie definitivă a justiției, ceea ce înseamnă că Euroins este victima unei preluări forțate, a unei veritabile naționalizări.

Ca urmare, peste 200 sute de angajați Euroins au fost forțați deja să își părăsească locurile de muncă. La fel, și patronii service-urilor auto a căror activitate depindea de asigurările RCA de la EUROINS, vor fi nevoiți să disponibilizeze sute, poate mii de angajați.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI