Nicolae Ciucă, despre măsurile fiscale: Nu trebuie să schimbăm mobilierul ca să ajungem să terminăm o creşă, şcoală sau un spital

Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a declarat, cu privire la „cumpătarea cheltuielilor” pentru a asigura bugetul României, că nu este necesară schimbarea mobilierului pentru a finaliza o creşă, o şcoală sau un spital.

Liderul liberalilor a adăugat că nu putem discuta despre reduceri salariale sau de locuri de muncă.

 „În ultima perioadă de timp, s-a vorbit foarte mult de acele măsuri fiscale pe care vrem să le luăm. Oameni buni, măsurile astea le-am luat şi anul trecut şi măsurile au vizat cumpătarea cheltuielilor la bunuri şi servicii şi am spus foarte clar ce înseamnă bunuri şi servicii, am spus foarte clar că putem să ne desfăşurăm activitatea, să ne îndeplinim obiectivele şi dacă nu ne plimbăm cu maşini noi şi menţinem în parc aceleaşi maşini de până acum, şi dacă avem acelaşi mobilier, nu trebuie să schimbăm mobilierul ca să ajungem să terminăm o creşă, şcoală sau un spital. Astea sunt chestiunile pe care le-am văzut necesare pentru a putea să gestionăm, să asigurăm bugetul ţării, în niciun caz partea de venituri, în niciun caz partea de locuri de muncă. Au fost nişte mesaje care, atunci când cineva nu are cu ce să vină în contrapondere, găseşte tot felul de subtilităţi care, în situaţia în care ne găsim, impactează foarte mult cu percepţia oamenilor. Nu ţineţi cont de ele, sub semnătura mea nu se va întâmpla niciodată chestiunea aceasta”, a declarat Nicolae Ciucă, joi, la o întrevedere cu membrii PNL Gorj.

Premierul Ciucă a mai precizat că rotativa prim-miniştrilor se va desfăşura la finalul lunii mai „în linişte şi aşezat”.

„Nu există altă formulă politică pentru că, deşi vorbim de politică, are şi oleacă de aritmetică la bază, aritmetica parlamentară, care este dată de suma voturilor. Acum când vorbim, realitatea ne confirmă că nu există altă formulă politică şi tot realitatea bazată pe nevoia de stabilitate ne obligă în continuare să dăm dovadă de responsabilitate şi să finalizăm, într-un parteneriat politic aşa cum l-am angajat atunci când am promis constituirea coaliţiei şi asigurarea funcţionării ei. Ca atare, (rotativa- n.r.) se va produce la sfârşitul lunii mai. Încă mai analizăm şi, în funcţie de cum se va întâmpla, facem în aşa fel încât toată această rocadă să se producă în linişte şi aşezat. Sper ca electoratul să înţeleagă că în sfârşit avem o clasă politică pe care nu o interesează altceva decât stabilitatea ţării şi acea punere în aplicare a măsurilor despre care vorbim şi pe care le predicăm de fiecare dată când venim în faţa electoratului”, a conchis Ciucă.

 

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI