Atenționare pentru șoferi: Trafic blocat pe Transalpina din cauza unor aluviuni

Traficul rutier este blocat, vineri, pe Transalpina, în judeţul Alba, din cauza unor aluviuni.

”Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe DN 67C (Transalpina), la kilometrul 105+200 de metri, în zona localităţii Tău Bistra, judeţul Alba,  din cauza unor aluviuni căzute de pe versant pe partea carosabilă, traficul rutier este oprit pe ambele sensuri de mers”, a transmis Centrul Infotrafic.

Sursa citată anunţă că se acţionează pe curăţarea suprafeţei de rulare şi se estimează reluarea normală a circulaţiei în 60 de minute.

 

 

Sursa: Adevarul Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

ULTIMELE ȘTIRI