Ministrul Educației: După pandemie a crescut din nou numărul de incidente violente în şcoli. Lucrăm la un plan de prevenţie

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a declarat, în cadrul unei vizite pe care a facut-o la Timişoara, că după perioada de pandemie a crescut numărul de incidente violente în şcoli, dar a precizat că lucrează la un plan de prevenţie care presupune inclusiv campanii de conştientizare.

Deca a afirmat că a discutat cu Ministerul Justiţiei şi cu Ministerul Afacerilor Interne pentru a vedea dacă este nevoie de modificări legislative în aşa fel încât să existe posibilitatea unei verificări rapide în cazul în care există suspiciuni legate de deţinerea unui obiect interzis. ”Nu poate face percheziţie paznicul sau un profesor în şcoală. Trebuie să fie autorităţi care au acest drept, jandarmii, poliţiştii. În mod normal, când ai o astfel de suspiciune, suni şi chemi poliţia pentru că putea să facă astfel de percheziţii”, a argumentat ministrul, referindu-se la situaţia actuală.

Ligia Deca a subliniat că de când a preluat mandatul de ministru al Educaţiei a sesizat o serie întreagă de incidente în şcoli.

”Din momentul în care am preluat mandatul, am sesizat o serie întreagă de incidente. După pandemie a crescut din nou numărul de incindete de violenţă şcolară. Încă de atunci am luat legătură cu Ministerul Familiei, care înglobează Autoritatea pentru Protecţia Copilului, am discutat cu MAI-ul care are acea direcţie de siguranţă şcolară şi lucrăm la o procedură între cele trei instituţii, şcoală-DGASPC şi Direcţia de Siguranţă Soclara în aşa fel încât să fie mult mai  prompt tratate cazurile de violenţă în şcoli. Vreau să spun că este important să avem un climat de combatere a violenţei în şcoli, nu cred că este un climat în care vina aparţine unei părţi sau alteia, cred că este rolul nostru, al tuturor, să combatem aceste fenomene de violenţă în şcoli, şi prin proceduri mai clare, cine greşeşte, trebuie să plătească, însă în acelaşi timp garantând drepturile constituţionale ale tuturor actorilor implicaţi. Dreptul la educaţie e un drept garantat. Trebuie să vedem ce se întâmplă când avem astfel de cazuri, că cele mediatizate, cum reuşim că drepturile individuale să nu afecteze drepturile celorlalţi”, a declarat Ligia Deca.

Împreună cu Asociaţia Psihologilor din România se lucrează la un plan de prevenţie, a mai anunţat Deca.

”Avem o colaborare foarte bună cu Asociaţia Psihologilor din România. Lucrăm împreună cu ei la un plan de prevenţie care să însemne insclusiv campanii de conştientizare. De altfel, Ministerul Educaţiei a şi lansat încă de anul trecut o campanie numită „Nu sunteţi singuri”, în ideea în care fiecare actor din şcoală să simtă că are unde să meargă, atunci când avem asemenea cazuri. De asemenea, avem o strategie de educaţie parentală, care a ieşit din dezbatere publică, urmează să fie finalizată împreună cu specialiştii şi să poată fi lansată pentru a putea fi şi susţinută cu fonduri. Trebuie să putem şi prin şcoli să ne apropiem familiile. Adică într-adevăr valorile se transmit şi în familie, şi în şcoală. Iar în ceea ce priveşte prevenţia, cred că este important că toţi specialiştii, să avem echipe multidisciplinare. Avem nevoie şi de psiholog, şi de consilier şcolar, şi de poliţişti, şi de cadre didactice care să aibă competenţele profesionale pentru a gestiona astfel de situaţii de conflict”, a subliniat ministrul.

Întrebată dacă mai au cadrele didactice sufienete pârghii pentru a avea autoritate în faţa elevilor, Deca a precizat că sunt astfel de pârghii.

”Există o serie de pârghii legale, dar cred că este foarte important ca fiecare cadru didactic să ştie cine are responsabilitatea când se întâmplă un astfel de incident, să ştie către cine merge, care sunt sancţiunile, că este protejat. Şi aici este foarte important, apropo de statutul cadrelor didactice, cred că este esenţial modul în care le arătăm apreciere, atât în ceea ce priveşte dialogul cu familiile sau în şcoală, cât şi în ceea ce priveşte modul în care finanţăm sistemul educaţional. Este foarte important ca dascălii să îşi recapete locul pe care trebuie să îl aibă în societate. Până la urmă, ei sunt cei care formează generaţiile viitoare şi trebuie să aibă acest statut protejat”, a mai spus Ligia Deca.

Întrebată cum se poate rezolva problema pazei în şcoli, Ligia Deca a răspuns că paza este asigurată de autoritatea locală.

”Multe dintre şcoli au pază asigurată de autoritatea publică locală. Problema pe care o aveam, apropo de introducerea obiectelor interzise în şcoli este legată de legislaţia specifică. Nu poate face percheziţie paznicul sau un profesor în şcoală. Trebuie să fie autorităţi care au acest drept, jandarmii, poliţiştii. În mod normal când ai o astfel de suspiciune, suni şi chemi poliţia pentru că putea să facă astfel de percheziţii. Am discutat cu colegii din Guvern, şi cu Ministerul Justiţiei, şi cu Ministerul Afacerilor Interne, să vedem dacă este nevoie de modificări legislative în aşa fel încât, când avem de exemplu o suspiciune de obiect interzis să se poată demara mai rapid o verificare în acest sens pentru a nu există pericole în interiorul şcolii”, a adăugat Ligia Deca.

 

Sursa: Adevarul Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI