Gabriela Firea: Prelungim termenul pentru depunerea proiectelor pentru centrele de zi, la cererea primarilor

Ministrul Familiei, Gabriela Firea a anunţat luni prelungirea termenului pentru depunerea proiectelor pentru centrele de zi, la cererea primarilor, astfel că termenul până la care se aşteaptă proiectele este 10 iunie 2023.

Ea a arătat că este esenţială apariţia acestor centre de zi pentru că, în lipsa realizării activităţii de prevenire a separării copilului de familie şi a serviciilor destinate prevenirii separării copilului de familie, la sfârşitul anului trecut, în sistemul de protecţie specială 32 % dintre copii au intrat în sistem ca urmare a situaţiei economice precare a familiei.

”Prelungim termenul pentru depunerea proiectelor pentru centrele de zi, la cererea primarilor. Termenul până la care se aşteaptă proiectele este 10 iunie 2023. Până astăzi s-au depus 73 de proiecte. Primarii au solicitat timp pentru a realiza studiile de fezabilitate sau proiectele tehnice pentru aceste centre”, a anunţat ministrul pe Facebook. Gabriela Firea a afirmat că este unul dintre cele mai importante proiecte asumate încă de la preluarea mandatului şi finanţat în PNRR, în valore de 50,2 milioane de euro.

”Este esenţială apariţia acestor centre de zi pentru că, în lipsa realizării activităţii de prevenire a separării copilului de familie şi a serviciilor destinate prevenirii separării copilului de familie, la sfârşitul anului trecut, în sistemul de protecţie specială 32 % dintre copiii care aveau o măsură de protecţie specială au intrat în sistem ca urmare a situaţiei economice precare a familiei. Aici putem interveni noi, oferind sprijin acestor familii în aceste centre de zi, pentru a-şi putea păstra copiii acasă”, a precizat Firea.

Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse a lansat, la sfârşitul anului trecut, apelul pentru proiecte în vederea creării unei reţele de centre de zi pentru copiii expuşi riscului de a fi separaţi de familie  – buget total de 248.740.987 lei fără TVA, echivalent a 50.270.000 € fără TVA. Rata de finanţare acordată prin PNRR este de 100% din valoarea cheltuielilor eligibile ale proiectului, fără TVA, a precizat ministrul, arătând că este vorba de 150 de centre de zi pentru copiii expuşi riscului de a fi separaţi de familie, iar cel puţin 10 la sută dintre acestea vor fi în zonele în care comunitatea romilor este mai numeroasă. 

”Aceste centre sunt gândite să sprijine familia, pe timpul zilei în ceea ce priveşte creşterea şi îngrijirea copilului. Scopul acestor servicii este ca, prin activităţile pe care le oferă, să suplinească familia pe timpul zilei. Astfel, în centrele de zi, copiii îşi vor face temele, vor avea activităţi de recreere, socializare, educaţie informală, vor primi o masa caldă şi vor avea parte, atât ei, cât şi părinţii, de sprijin, consiliere psihologică. Serviciile oferite de centrele de zi sunt complementare demersurilor şi eforturilor propriei familii, precum şi serviciilor oferite de şcoli, grădiniţe, creşe şi de alţi furnizori de servicii.

Centrul de zi asigură, deci, accesul beneficiarilor la educaţie informală şi nonformală şi activităţi de supraveghere şi suport în procesul de învăţare, suplinind astfel rolul familiei pe timpul zilei”, precizează ministerul. Investiţiile urmăresc construcţia a 150 de centre de zi pentru copii aflaţi în situaţie de risc de separare de părinţi, centre de zi de recuperare pentru copii cu dizabilităţi şi centre de zi pentru consiliere şi sprijin pentru părinţi şi copii. 

De asemenea, proiectele depuse pot viza reabilitarea, modernizarea, extinderea sau dotarea unor clădiri în vederea transformării acestora în centre de zi. Apelul se adresează autorităţilor locale – furnizori publici de servicii sociale acreditaţi de la nivelul municipiilor, oraşelor şi comunelor, care pot înfiinţa centre de zi individual sau în parteneriat cu furnizori privaţi de servicii sociale acreditaţi din toate regiunile ţării.

Apelul rămâne deschis până pe 10 iunie 2023, inclusiv, deci timp de două luni. În cadrul apelului vor avea prioritate – DAR NU SE ADRESEAZĂ EXCLUSIV ACESTORA! – centrele de zi care se construiesc pe baza rezultatelor cartografierii serviciilor şi a infrastructurii disponibile pentru copiii expuşi riscului de separare de familie, în special în comunităţile vulnerabile. Cartografierea a fost realizată de către Banca Mondială în baza Acordului de servicii de asistenţă tehnică încheiat pentru proiectul implementat de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie „PROGRES în asigurarea tranziţiei de la îngrijirea în instituţii la îngrijirea în comunitate” – cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capacitate Administrativă 2014-2020 (încheiat anul trecută). Scopul acestei cartografieri a fost de a identifica comunităţile cu cele mai mari nevoi de dezvoltare a serviciilor de prevenire a separării copilului de familie care, în acelaşi timp, au cele mai puţine servicii şi infrastructură destinate activităţii de prevenire. Cu alte cuvinte, cartografierea a identificat comunităţile prioritare pentru investiţii în centre de zi care să răspundă nevoilor comunităţilor vulnerabile legate de prevenirea separării copilului de familie.

 

Sursa: Adevarul Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI