Cutremur puternic, produs la mică adâncime, în Filipine

Un cutremur puternic, care s-a produs la mică adâncime, a zguduit miercuri sudul Filipinelor, iar autorităţile locale au avertizat cu privire la replici şi pagube.

Potrivit AFP, care citează centrul american pentru geofizică, USGS, cutremurul a avut magnitudinea de moment evaluată la 6 şi s-ar fi produs la o adâncime de 13,5 kilometri, la ora locală 18.44 (12.44, ora României). 

Centrul Seismologic Mediteranean din Europa (EMSC) a evaluat magnitudinea cutremurului tot la 6, dar adâncimea la numai 2 kilometri, conform Reuters. 

Seismul s-a produs în regiunea insulei Mindanao, a doua ca mărime a arhipelagului Filipinelor, în apropiere de Monkayo. Seismul a fost resimţit în Davao, oraşul natal al fostului preşedinte Rodrigo Duterte, a precizat pe Facebook agenţia pentru dezastre civile din regiune.

Fotografiile şi videoclipurile de pe reţelele sociale arată oameni care ies din centrele comerciale şi dintr-o universitate căutând spaţii deschise din oraş, în timp ce într-o biserică se văd candelabrele care se legănau puternic.

Autorităţile au avertizat că se aşteaptă la pagube şi la replici.

Potrivit USGS, deja la nici o jumătate de oră s-a produs o replică de magnitudine 4,6, la o adâncime de 10 kilometri.

 

Sursa: Adevarul Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI