Elevii revin, luni, la cursuri, după vacanţa de iarnă şi în contextul numărului mare de cazuri de viroze respiratorii şi gripă. Autorităţile au recomandat purtarea măştii de către profesori şi elevi, dar şi triajul epidemiologic zilnic.
În învăţământul preuniversitar, elevii se întorc în bănci luni, după cele două săptămâni de vacanţă de iarnă.
În contextul numărului ridicat de cazuri de viroze respiratorii şi gripă, Ministerul Educaţiei a transmis, în urma discuţiilor cu autorităţile din Sănătate, recomandări pentru reluarea cursurilor. Astfel, s-a recomandat să li se acorde sprijin şcolilor pentru a continua procesul educaţional în condiţii normale, să pună accent pe prevenţie, să încurajeze o stare de calm şi să se consulte cu Ministerul Educaţiei în situaţia excepţională în care o unitate de învăţământ solicită suspendarea temporară a cursurilor, în baza temeiului legal, respectiv articolul 9 din ROFUIP.
Astfel, conducerile unităţilor de învăţământ preuniversitar sunt obligate să disemineze către părinţii sau reprezentanţii legali ai elevilor/preşcolarilor/antepreşcolarilor informaţiile cu privire la recunoaşterea simptomelor de gripă sau alte infecţii respiratorii, pentru realizarea triajului epidemiologic zilnic acasă, înainte de intrarea copilului în colectivitate, să realizeze triajul zilnic în colectivităţi şcolare la începutul primei ore de curs a fiecărui schimb, să asigure materialele necesare pentru dezinfecţia periodică a mâinilor şi suprafeţelor, să facă dezinfecţia periodică a spaţiilor de învăţământ, să aerisească periodic încăperile, să instruiască elevili privind comportamentul adecvat, în caz de tuse sau strănut, astfel încât să nu răspândească virusul gripal, să recomande utilizarea batistelor de unică folosinţă.
De asemenea, se recomandă folosirea măştilor de protecţie sanitară, atât pentru personal, cât şi pentru elevi/preşcolari.
Totodată, părinţii trebuie informaţi cu privire la necesitatea consultării medicului de familie la apariţia simptomelor respiratorii pentru stabilirea indicaţiilor terapeutice, izolării şi efectuării unor eventuale investigaţii suplimentare.
“De asemenea, recomandăm şcolilor să limiteze accesul persoanelor care nu au legătură directă cu procesul educaţional pe perioada intensificării transmiterii virusului gripal”, a transmis ministrul Educaţiei, Ligia Deca.
Următoarea vacanţă a elevilor este programată în luna februarie, fiind de o săptămână începând din 3, 10 sau 17, în funcţie de decizia inspectoratelor şcolare.
Sursa: Adevarul Zilei