Dîncu vorbește despre pericolul de la granița României: „Speranța este că forțele ucrainene vor rezista”

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, afirmă că războiul din Ucraina a devenit unul „de uzură”, el subliniind că experţii se aşteaptă ca în toamna aceasta să se desfăşoare „operaţiuni militare dure”. El reafirmă angajamentul statelor vestice privind sprijinul acordat Ucrainei. Întrebat cât de mare este pericolul ca ruşii să avanseze în Ucraina până la graniţa cu România şi la gurile Dunării, ministrul a răspuns: „În acest moment nu putem spune că nu există deloc acest pericol”.

„Este clar că suntem, în acest moment, într-o fază, după şase luni, în care războiul de uzură va continua. Mai mult ca niciodată, naţiunile se adună şi încep un nou efort de solidaritate. (…) Cu siguranţă că în septembrie vor fi operaţiuni dure militare, deci nu s-a încheiat, nu există şanse, după cum spun experţii în acest moment pentru pace. Este un lucru bun faptul că s-au reuşit unele progrese. Asta nu înseamnă, spun experţii, foarte mult în ceea ce priveşte pacea”, a afirmat Vasile Dîncu, miercuri seară, la o televiziune de știri.

El a catalogat drept o „coincidenţă tragică” serbarea Zilei Independenţei Ucrainei cu împlinirea a şase luni de la începutul războiului din Ucraina. 
 
„Suntem la şase luni şi ne dăm seama că nimic nu este decis. În acest moment ne aflăm în condiţiile unui război care este un război de poziţii, un război de uzură”, a adăugat Dîncu.
 
Întrebat cât de mare este pericolul ca ruşii să avanseze în Ucraina până la graniţa cu România şi la gurile Dunării, ministrul a răspuns: „În acest moment nu putem spune că nu există deloc acest pericol”. 
 
„Înaintarea (ruşilor – n.r.) este una destul de lentă. Nu prevedem că acest lucru s-ar putea întâmpla, dacă lucrurile vor evolua în acest ritm, pentru acest an, însă întotdeauna rămâne acest pericol. (…) Noi sperăm şi forţele ucrainene, prietenii noştri de la Ministerul Apărării spun că în acest moment reuşesc să reziste pe acest aliniament şi că nu se prevede să se ajungă la gurile Dunării şi la ocupare a Odesei. În orice caz acest scenariu nu putem să-l eliminăm din calcul. Speranţa este că forţele ucrainene vor rezista, dar trebuie să ne gândim şi la scenariul cel mai rău în care am putea să avem un vecin un foarte apropiat, Rusia”, a adaugat ministrul.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI