Prețul carburanților, compensat cu 50 de bani la litru

Nicolae Ciucă, premierul României a anunțat, joi, că prețurile carburanților vor fi compensate în sumă fixă de 50 de bani.Prețurile carburanților vor fi compensate, timp de trei luni.

 Premierul a anunțat mecanismul prin care se va face aplicarea compensării.

„Pentru ca cetățenii români și firmele să plătească mai puțin pentru carburant, am identificat o soluție de compensare în sumă fixă de 50 de bani care se va face la pompă”, a anunțat premierul Nicolae Ciucă.

„Mecanismul o să fie aplicat pentru 3 luni. Compensarea o să fie evidențiată pe fiecare bon fiscal. Valoarea pachetului de compensare o să fie de 2 miliarde de lei, jumătate de la bugetul de stat”, a mai spus premierul.

Controale în benzinării pentru a se evita specula

Premierul Nicolae Ciucă promite controale la benzinăriile din România pentru a se evita specula. Ciucă spune că măsura de compensare cu 50 de bani pe litru adoptată de guvern pentru temperarea prețului combustibilului nu va afecta bugetul de investiții.

„Această măsură este parte a parchetului de protejare a cetățenilor și a firmelor și urmărește diminuarea efectelor inflației. La finalul acestei perioade, vom analiza dacă va fi necesar un nou set de măsuri.

Avem un instrument util, mă refer la Ordonanța de combatere a efectelor speculative. Prin aceasta vom asigura protejarea consumatorilor de tendințe speculative. Măsurile nu vor afecta în niciun fel bugetul de investiții. În același timp, vom intensifica eforturile pentru a absolvi banii europeni”, a anunțat Nicolae Ciucă.

Sursa: Sursa Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

ULTIMELE ȘTIRI