Dacian Cioloș a demisionat de la șefia USR, Cătălin Drulă va fi interimar

Dacian Cioloș a demisionat de la șefia USR, după ce i-a fost respins programul politic, a anunțat Realitatea Plus. Anunțul a venit după ce Biroul Național al USR a respins, luni, cu scorul 14-11, proiectul de reforme și schimbări propus de Cioloș.

Potrivit unor surse din USR, Cătălin Drulă ar fi preluat, ca interimar, conducerea formațiunii. Conform statutului partidului, în cazul demisiei președintelui, conducerea partidului este preluată de vicepreședintele care a obținutcel mai mare număr de voturi la ultimul congres, iar acesta este Cătălin Drulă, care a și anunțat public că este pregătit să preia conducerea USR.

Următorul pas ar fi declanșarea procedurii de organizare a unui congres extraordinar, pentru alegerea unui nou președinte.

Biroul Național este format din 25 de membri: 14 din conducerea fostei USR, iar 11 din conducerea fostului PLUS.

Cioloș a anunțat joia trecută că va demisiona dacă Biroul Național îi respinge propunerile.

AUDIO – Dacian Cioloș amenință USR: „Atunci eu îmi depun mandatul. Nu pot să vă oblig, îmi asum consecințele și îmi prezint demisia”

Dacian Cioloș a câștigat alegerile pentru șefia USR pe 1 octombrie anul trecut, când l-a învins pe Dan Barna.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI