Autoritățile se pregătesc de iarnă. Mesajul premierului către prefecți: Este necesar să anticipăm și să găsim soluții din timp

„Este important ca perioada imediat următoare, perioadă care include atât Sărbătoarea Nașterii Domnului, cât și cea de final de an, se va desfășura cu siguranța că avem asigurat tot setul de măsuri astfel încât să putem să acționăm și să intervenim dacă și undeva va fi nevoie.

Sunt convins că realizați complexitatea situației generate de pandemie, amplificată de situația meteorologică. Trebuie să recunoaștem că până în acest moment nu au fost probleme deosebite. Putem spune că vremea ne-a facilitat oarecm ansamblul de măsuri și intervențiile pentru care noi eram pregătiți.

Am considerat că este necesar să avem această activitate (videoconferință – n.r.) pentru a putea să identificăm eventualele probleme și să putem să intervenim acolo unde este nevoie din timp și să nu fie necesar să ne pripim ca în multe alte dați și să nu fie necesar să găsim soluții de moment. Căutăm să anticipăm, să avem un set de măsuri pregătite, în măsura în care să putem interveni dacă situația o va cere. 

De aceea, la această activitate sunt prezenți reprezentanții tuturor instituțiilor care fac parte din comitetele județene de urgență și ne-am rezervat această activitate astfel încât să vă putem și asculta”, a afirmat Ciucă, în debutul discuțiilor de astăzi, de la Guvern

La videoconferinţă sunt prezenţi şi ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode (PNL), şi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila (PSD), după cum Guvernul României a informat, într-un comunicat de presă. 

La discuţii iau, de asemenea, parte şi reprezentanţii structurilor teritoriale MAI, Poliţiei, Jandarmeriei, Pompierilor, Direcţiilor de Sănătate Publică.

Sursa: Realitatea Din PNL

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI