Avem pădure frumoasă și, mai ales, valoroasă!
România se poate lăuda o biodiversitate ridicată (circa 3.700 specii de plante, 33.800 specii animale și 783 tipuri de habitate) și unele dintre cele mai valoroase ecosisteme din Europa (1,6 mil. ha.), impactul antropic exercitat asupra Bătrânului Continent fiind foarte ridicat, dar la noi mai puțin. Avem cea mai valoroasă biodiversitate. Avem viață de la Limanu, pe malul mării, până pe cele mai înalte culmi ale Făgărașului. Plus, Delta. Plus, Dunărea. Plus faptul că avem cea mai multă apă limpede sau/și cele mai mari rezerve de apă minerală (peste 60% din volumul Europei).
Viziunea de dezvoltare a ariilor protejate: protejarea, valorificarea și refacerea biodiversității, inclusiv a serviciilor ecosistemice pe care acestea le oferă, ținându-se seama de valoarea intrinsecă pe care o prezintă și de contribuția esențială la dezvoltarea economică și socială.
Literatura de specialitate abundă în teorii care relevă importanța serviciilor ecosistemice pentru omenire și necesitatea cuantificării acestora, în special pentru integrarea valorii lor în procesul decizional. Însă, recunoașterea și integrarea valorii acestora în conturile naționale ale țărilor, doar având ca scop raportarea și procesul decizional (pentru urmărirea evoluției ecosistemelor terestre, în sensul atingerii/neatingerii obiectivelor de dezvoltarea durabilă) este periculoasă, pentru că este efectuată într-o manieră total estimativă și aleatoriu declarativă. Ori, pe baza unor valori estimate, ecosistemele forestiere nu pot fi nici urmărite și nici valorificate eficient.
Din analiza studiului UE, referitor al activele ecosistemice, reiese că lipsurile abordărilor teoretice unitare sunt propagate și în calculul efectiv, astfel că evaluarea rămâne preponderent estimativă și nu se poate confirma cu certitudine că aceasta chiar are loc.
De altfel, și modelele economice de evaluare și cuantificare monetară a serviciilor ecosistemice sunt diferite, cele mai multe folosind prețul de piată, costurile alternative, prețul de călătorie și alte metode non-monetare. Mai mult, sunt evaluate doar anumite ecosisteme, unele ca și proiecte-pilot, altele cu titlu de exemplificare, în orice caz, nu sunt evaluate integral ecosistemele, atât din perspectiva tipului de ecosistem, cât și din cea a înglobării tuturor elementelor specifice ale unui ecosistem. Nici biodiversitatea nu este privită așa cum trebuie. Aceasta trebuie să fie considerată a fi o caracteristică a activelor ecosistemice, putând fi degradată sau îmbunătățită, pentru că aceasta stă la baza furnizării serviciilor ecosistemice. Însă, teoriile alternative sugerează faptul că biodiversitatea este un serviciu ecosistemic furnizat de activele ecosistemice. Spre deosebire de servicile ecosistemice, care sunt fluxuri de venituri, biodiversitatea, fie că vorbim de diversitatea ecosistemelor, ori de cea a speciilor (diversitatea genetică nefiind prea mult examinată), este un atribut care se aplică stocurilor, reflectând starea activelor ecosistemice.
Există mulți factori care influențează starea ecosistemelor, fapt care determină ca legătura dintre biodiversitate și furnizarea de servicii ecosistemice să fie una extrem de complexă, iar evaluarea extrem de dificil de realizat. Biodiversitatea are un rol esențial menținând ecosistemele funcționale, iar ecosistemele, la rândul lor, oferă servicii ecosistemice: hrană și resurse, reglarea climatului, dar și o serie de beneficii culturale și recreaționale.
Așadar, conservarea și restaurarea ecosistemelor naturale aduc beneficii de zece ori mai mari decât costurile ocazionate. Potrivit OECD (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică), restaurarea a 46% din pădurile degradate ale lumii va aduce pentru fiecare dolar cheltuit, un câștig de 30 de dolari. Habitatele fiind bunuri de utilitate publică, restaurarea acestora prin investiții guvernamentale este mai mult decât justificată.
Recunoașterea fizică și valorică a activelor ecosistemice este mai mult decât necesară. Dacă aceste beneficii naturale ”gratuite” nu sunt recunoscute fizic și monetar, există riscul să fie supraexploatate, aspect care poate duce la epuizare. Este momentul să ne reconciliem cu natura și să evaluăm tot ceea ce aceasta ne oferă.
Așadar, pierderea biodiversității și prăbușirea ecosistemelor reprezintă două din cele mai mari amenințări cu care se va confrunta umanitatea în următorul deceniu. Ce putem face acum? Cum putem măsura starea activelor ecosistemice? Contabilitatea integrată privind biodiversitatea este încă în curs de dezvoltare, mult mai puțin avansată decât cea a apei sau a carbonului, iar dezvoltarea unor conturi de biodiversitate va trebui să depășească simpla numărare a numărului de specii. Aceasta trebuie să se orienteze și pe evaluarea economică a fiecărei specii. Acest mod de măsurare poate aproxima starea biodiversității, sub forma unor indicatori de biodiversitate.
Valoarea contribuției biodiversității la furnizarea de servicii ecosistemice este extrem de importantă pentru recunoașterea monetară a activelor ecosistemice. Există diverse tehnici de evaluare monetară, însă acestea sunt posibile doar pentru un număr limitat de servicii ecosistemice, pentru care funcția de aprovizionare poate fi descrisă.
Evaluarea biodiversității și a capitalului natural, în general, poate fi făcută prin intermediul SEEA (System of Environmental Economic Accounting/Sistem de contabilitate de mediu) care, la momentul de față, este cel mai complet cadru conceptual teoretic. Acesta oferă soluții-reper pentru contabilizarea activelor ecosistemelor, serviciilor ecosistemice, beneficiilor generate de servicii ecosistemice și bunăstării. În prezent, SEEA este în revizuire pentru a trece dincolo de faza exprimentală și de a fi adoptat în acest an, ca standard oficial internațional.
Proiectul SEEA este văzut ca o completare a conturilor naționale contabile, însă aceste informații trebuie să fie integrate și în contabilitatea corporatistă. Cu toate diferențele care există între cele două abordări contabile, asemănările determină ca toate eforturile canalizate în această direcție să reprezinte un pas înainte pentru atingerea obiectivelor de dezvoltare durabilă.
Se poate socoti că până la construirea primelor conturi ecosistemice mai este o cale destul de lungă și anevoioasă pentru că presupune, mai întâi, îmbunătățirea cartografierii, evaluarea stării ecosistemului, abordarea riscurilor specifice ale ecosistemului și a frecvenței cu care acestea pot afecta arealul, identificarea serviciilor ecosistemice specifice, integrarea tuturor elementelor care caracterizează ecosistemul, și, nu în cele din urmă, stabilirea metodelor de evaluare adecvate pentru fiecare element identificat. Conturile ecosistemice ar trebui să fie rezultatul cumulării acestor elemente într-un tot unitar, iar capacitatea acestuia recunoscută ca și active tangibile/intangibile în conturile anuale.
Modelul experimental de evaluare SEEA este un model valoros care trebuie adoptat și de România, așa cum unele țări europene (de exemplu Olanda, Germania) deja au făcut-o. Prin implementarea acestui sistem de evaluare economică se va ajunge la cunoașterea valorii reale a biodiversității și a capitalului natural, în general, pe care România îl are, numai că, până la atingerea premiselor de dezvoltare durabilă mai sunt foarte mulți pași de parcurs. Capitalul natural al țării trebuie privit din cu totul o altă perspectivă, iar factorul decident are un rol extrem de important. Acesta trebuie să înlesnească accesul la surse de finanțare și să creeze politici coerente care să faciliteze reorientarea economiei forestiere către o altă abordare.
Cu privire la stocarea de carbon, în calcul s-a avut în vedere aceeași perioadă de exploatare limitată la 10 ani. Mai mult, în calculul stocării nu a fost preluată contribuția pozitivă a altor tipuri de ecosisteme (în afara pădurilor) precum și contribuția negativă a antropicului ori a altor tipuri de ecosisteme. Per ansamblu, se poate considera că este nulă contribuția acestora. Evident, prin creșterea duratei de exploatare, câștigurile din stocarea de carbon pot contribui la creșterea ponderii produselor complementare în totalul valoric al activului ecosistemic evaluat. Numai că, în prezent, unitățile silvice care administrează pădurile primesc în medie doar 11 euro/ha, pentru beneficiile aduse de păduri în privința stocării carbonului. Chiar și la un calcul limitat de 10 ani de exploatare, valoarea unui hectar de pădure, din perspectiva stocării carbonului se ridică la aproximativ 220 de euro, cu mult peste stimulentele primite în prezent.
Referitor la valorificarea resurselor naturale prin servicii ecosistemice culturale, calculele reflectă un potențial îmbucurător. Ca și la restul serviciilor ecosistemice evaluate, cele culturale au avut în vedere aceeași durată de exploatare, de 10 ani. Valoarea acestor servicii ar putea fi cu mult mai mare, depinzând de starea activului ecosistemic și de factorii decidenți, care pot transforma zona într-o zonă preponderent orientată către turism, față de exploatarea lemnoasă, așa cum este în prezent. Tradițiile și obiceiurile locale, preparatele locale și, nu în ultimul rând, peisajul și resursele naturale de care se bucură Țara Vrancei, de exemplu, pot genera resurse financiare semnificative și pot îngloba cei 30% din populație care are capacitate de muncă dar continuă să fie neocupată. Faptul că peste 4 mii de localnici (aproape 10% din populația totală) au găsit soluția muncii în afara granițelor țării este îngrijorător. Acest aspect reflectă faptul că, deși comunitatea primește contravaloarea lemnului exploatat de obști, aceste venituri nu sunt îndestulătoare, iar locurile de muncă din exploatarea și prelucrarea lemnului sunt foarte reduse. Alternativa turismului, având în vedere potențialul uriaș pe care ecosistemele îl oferă comunității, este singura soluție pe termen scurt și mediu pentru aducerea bunăstării locale, potrivit principiilor de dezvoltarea durabilă, fără periclitarea generațiilor viitoare.
Depășind sfera analizei individuale a principalelor categorii de servicii ecosistemice este cert că ponderea resurselor lemnoase se situează sub o treime din valoarea activelor ecosistemice. De altfel, este sigur faptul că, prin validare în teren, aceasta poate varia cu plus/minus câteva procente. Mai mult, este verificată și ipoteza potrivit căreia valoarea activului ecosistemic este cu mult mai mare, dacă ar fi să luăm în calcul o durată de utilizare pe o perioadă nedeterminată. Cele 125 de bilioane de dolari, cât se vehiculează în prezent că ar valora capitalul natural la nivel global, par o poveste foarte frumoasă, dar, ca orice poveste, rămâne o poveste. Doar luând în calcul cei 10 ani exploatare, eliminând complexitatea relațională dintre tipurile de ecosisteme, dar luând în considerare structura armonioasă a formelor de relief din țara noastră, cu o rată de actualizare de 5% și extrapolând la cele peste 23,8 milioane hectare cât are România, tot rezultă că întregul capital natural al României este de peste 77 bilioane de dolari. Ce s-ar întâmpla, dacă acest calcul ar fi efectuat pe o perioadă nelimitată de timp, sau, cel puțin, pe o sută de ani?
1 bilion=1.000 de miliarde