Chiar dacă principiul este “poluatorul plătește”, până acum, în Uniunea Europeană, a plătit mai mult poluatul! Impactul poluării reziduale se ridică la sute de miliarde de euro plătite din bugetele publice în loc să fie suportate de către cei care au poluat

Principiul „poluatorul plătește” impune ca poluatorii să suporte costurile poluării pe care o provoacă, dar, potrivit unui raport special publicat ieri de Curtea de Conturi Europeană, în UE acest lucru nu se întâmplă întotdeauna. Deși principiul este, în general, reflectat în politicile de mediu ale UE, acesta nu acoperă încă toate situațiile și aplicarea sa variază atât de la un sector la altul, cât și de la un stat membru la altul. În consecință, uneori sunt folosiți bani publici pentru finanțarea acțiunilor de curățare în loc să fie folosiți banii celor care poluează.

În UE, aproape 3 milioane de situri sunt potențial contaminate, în principal ca urmare a activității industriale și a tratării și eliminării deșeurilor. Șase din zece corpuri de apă de suprafață, cum ar fi râurile și lacurile, nu sunt într-o stare chimică și ecologică bună. De asemenea, poluarea aerului, care reprezintă un risc major pentru sănătate în UE, afectează vegetația și ecosistemele. Toate acestea generează costuri semnificative pentru cetățenii UE. Potrivit principiului „poluatorul plătește”, poluatorii sunt responsabili pentru poluarea pe care o provoacă și pentru daunele aduse mediului. Costurile asociate poluării ar trebui să fie suportate de poluatori, nu de contribuabili.

Pentru ca ambițiile UE menționate în Pactul verde al UE să se concretizeze în mod eficient și echitabil, este necesar ca poluatorii să plătească pentru daunele pe care le provoacă mediului”, a declarat domnul Viorel Ștefan, membrul Curții de Conturi Europene responsabil de acest raport. „Până în prezent însă, contribuabilii europeni au fost mult prea des obligați să suporte costurile pe care ar fi trebuit să le plătească poluatorii.

Curtea a constatat că principiul „poluatorul plătește” este unul dintre principiile esențiale care stau la baza legislației și a politicilor de mediu ale UE, dar că acesta este aplicat în mod inconsecvent și în măsuri diferite. Chiar dacă Directiva privind emisiile industriale acoperă cele mai poluante instalații, majoritatea statelor membre încă nu trag la răspundere industriile atunci când emisii permise provoacă daune mediului. Directiva nu impune industriilor nici să suporte costurile impactului poluării reziduale, care se ridică la sute de miliarde de euro. În mod similar, legislația UE privind deșeurile încorporează principiul „poluatorul plătește”, de exemplu prin „răspunderea extinsă a producătorilor”, dar Curtea observă că adesea sunt necesare investiții publice semnificative pentru a acoperi decalajul în materie de finanțare.

Poluatorii nu suportă integral nici costurile legate de poluarea apei. De obicei, gospodăriile din UE suportă cea mai mare parte a costurilor, deși consumă doar 10 % din apă. Principiul „poluatorul plătește” rămâne dificil de aplicat în cazul poluării care provine din surse difuze, în special din agricultură.

Foarte frecvent, contaminarea siturilor s-a întâmplat cu atât de mult timp în urmă încât poluatorii nu mai există, nu pot fi identificați sau nu pot fi trași la răspundere. Această „poluare istorică” este unul dintre motivele pentru care UE a trebuit să finanțeze proiecte de remediere care ar fi trebuit să fie plătite de poluatori. Și mai rău este faptul că banii publici ai UE au fost de asemenea folosiți contrar principiului „poluatorul plătește”, de exemplu atunci când autoritățile din statele membre nu au reușit să asigure respectarea legislației privind protecția mediului și să îi oblige pe poluatori să plătească.

În sfârșit, Curtea subliniază că, în cazul în care întreprinderile nu dispun de o garanție financiară suficientă , de exemplu, o poliță de asigurare care să acopere răspunderea pentru mediul înconjurător, există riscul ca respectivele costuri de decontaminare a mediului să ajungă să fie suportate de contribuabili. Până în prezent, doar șapte state membre, Republica Cehă, Irlanda, Spania, Italia, Polonia, Portugalia și Slovacia, impun prezentarea unei garanții financiare pentru toate obligațiile de mediu sau pentru unele dintre acestea. La nivelul UE însă, astfel de garanții nu sunt obligatorii, ceea ce în practică înseamnă că contribuabilii sunt obligați să intervină și să plătească costurile de decontaminare atunci când o întreprindere care a cauzat daune mediului devine insolvabilă.

Oproporție semnificativă din bugetul UE este alocată atingerii obiectivelor UE legate de schimbările climatice și de mediul înconjurător. În perioada 2014‑2020, aproximativ 29 de miliarde de euro din fondurile destinate politicii de coeziune și din programul LIFE au fost alocate în mod specific pentru protecția mediului.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

ULTIMELE ȘTIRI