E oficial! Suporterii, liber pe stadioane

După anunțul președintelui Klaus Iohannis, s-a semnat și ordinul de ministru cu privire la accesul suporterilor pe stadioane.

Aceștia au fost interziși să participe în arene la competițiile sportive din România de mai bine de un an, însă așteptarea a luat sfârșit.

La sfârșitul săptămânii trecute, șeful statului a făcut anunțul conform căruia fanii vor putea fi prezenţi în tribune în limita a 25% din capacitatea stadioanelor. Acum, Cristian Emilian Ghiţă, subsecretar de stat în cadrul Ministerului Tineretului și Sportului, a mărturisit că ordinul de ministru privind accesul fanilor la competiţiile sportive a fost semnat.

Ordinul a fost semnat. Urmează să fie publicat în Monitorul Oficial, iar de cum va fi publicat, practic competițiile sportive se vor desfasura cu spectatori. E un pas care ne duce si mai aproape de ideea de normalitate”, a declarat Cristian Emilian Ghiţă, conform Telekom Sport.

Potrivit ultimelor informații, doar suporterii vaccinați și testați vor putea intra pe stadioane sau în sălile de sport la competițiile sportive.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI